S-a întâmplat la 31 octombrie 1972
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 31, 2021
S-a întâmplat la 31 octombrie 1972: A murit Onisifor Ghibu, pedagog (considerat unul dintre fondatorii pedagogiei româneşti), memorialist, publicist şi om politic transilvănean (intensă activitate pentru înfăptuirea statului unitar român; a înfiinţat „România nouă”, primul ziar de propagandă pentru unirea politică a tuturor românilor); membru corespondent al Academiei Române din 1919.
Onisifor Ghibu (n. 31 mai 1883, Săliște, comitatul Sibiu – d. 31 octombrie 1972, Cluj) a fost un profesor român de pedagogie, membru corespondent al Academiei Române și politician, luptător pentru drepturile și unitatea poporului român, unul dintre participanții importanți la realizarea Marii Uniri de la 1918.Onisifor Ghibu s-a născut la Săliște, unde face și școala primară. Liceul îl începe la Sibiu (primele 6 clase) apoi îl termină la Brașov (1902). Studiile universitare le face la Institutul teologic andreian Sibiu, apoi și le desăvârșește la Universitatea din București, la Budapesta, Strasbourg și Jena, în acest din urmă oraș universitar trecându-și și doctoratul în filosofie, pedagogie și în istorie universală (1909).

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Onisifor_Ghibu#/media/Fi%C8%99ier:Onisifor_Ghibu_1934.jpg
Este numit inspector școlar primar ortodox pentru școlile din Transilvania (1910-1914), fiind totodată și profesor de pedagogie la Institutul teologic din Sibiu (1910-1912).Refugiat în București între anii 1914 și 1916, colaborează cu Octavian Goga, Vasile Lucaciu și cu alți refugiați ardeleni la o campanie intensă pentru intrarea României în război alături de Antantă împotriva Austro-Ungariei.
Pentru activitatea intensă pe această linie, Onisifor Ghibu a fost condamnat în 1915, în contumacie, de Curtea Militară Maghiară din Cluj, la moarte.După ocuparea Bucureștiului în toamna anului 1916, Onisifor Ghibu se refugiază la Iași cu soția și cei trei copii (cel mai mare de 4 ani), iar din martie 1917 la Chișinău, unde devine motorul acțiunii revoluționare basarabene din 1917-1918. Împreună cu câțiva fruntași basarabeni întemeiază și organizează Partidul Național Moldovenesc.
Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu
Jurnal FM 