În primele 9 luni ale anului 2021, pe drumurile publice din judeţul Suceava 62 de persoane şi-au pierdut viaţa
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 23, 2021
DE CE SIGURANŢĂ RUTIERĂ? Pentru că la nivelul judeţului Suceava se înregistrează în continuare un număr mare de accidente rutiere, unele dintre ele soldate cu consecinţe din cele mai grave.

Pentru că doar în primele 9 luni ale anului 2021, pe drumurile publice din judeţul Suceava 62 de persoane şi-au pierdut viaţa, alte 89 fiind rănite grav.

Nu în ultimul rând, pentru că la nivel naţional, Inspectoratul General al Poliţiei Române implementează proiectul „Educaţie Rutieră – Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanţilor la trafic pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră”.
Prin intermediul proiectului sunt derulate şi 6 campanii naţionale de informare şi vor fi achiziţionate 45 de laboratoare mobile de educaţie rutieră şi o caravană educaţională.
O primă etapă a constituit-o derularea la nivel naţional în perioada 24.09. – 22.10. a campaniei de informare ,,De ce Siguranţă Rutieră?”.
Campania propune creşterea gradului de conştientizare, atât cu privire la amploarea problemei siguranţei rutiere cât şi a beneficiilor substanţiale ale îmbunătăţirii siguranţei rutiere în plan social, economic, al sănătăţii şi mediului.
În perioada 24 septembrie – 22 octombrie a.c., la nivelul judetului Suceava, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi de informare în rândul tuturor participanţilor la trafic cu privire la riscurile la care se expun prin viteza excesivă, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, neportul centurii de siguranţă, folosirea telefonului mobil la volan, neutilizarea unui sistem de siguranţă pentru copii şi pericolele utilizării căştilor audio de către pietoni.Recomandările au fost susţinute şi de materiale cu caracter preventiv (broşuri şi flayere), pe care poliţiştii le-au distribuit participanţilor la trafic.
De asemenea, au fost distribuite în unităţile de învătământ afişe cu recomandări preventive, întrucât se doreşte conştientizarea necesităţii formării încă de la o vârstă fragedă a unui comportament rutier responsabil.
Sursa: web: https://sv.politiaromana.ro/IPJ Suceava/23.10.2021
Jurnal FM 