Scarlat Demetrescu a fost un geolog, la Institutul Geografic al României
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 11, 2021
Scarlat Demetrescu s-a născut în Bucureşti la 26 iulie 1872. A absolvit Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, devenind profesor de ştiinţe naturale şi geografie. Desfăşoară o devotată muncă de dascăl la Liceul Sf. Sava şi Liceul Gh. Lazăr. Simultan cu o intensă activitate de profesor şi publicist, este subdirector la Senat, geolog la Institutul Geografic al României şi conduce revista spiritualistă „B. P. Haşdeu„. Moare în 11 octombrie 1945, în Bucureşti.
Pe lângă numeroasele manuale de botanică şi zoologie apărute între 1913 şi 1929 publică următoarele lucrări : „Viaţa dincolo de mormânt” (1928); „Greşeli din alte vieţi” (1932); „Cercetări în domeniul metapsihic şi spiritist” (1933); „Din tainele vieţii şi ale universului” (1939). Conferenţiază în cadrul Societăţii spiritiste „B. P. Haşdeu”
„M-am hotărât să dau la iveală acest tratat pentru ca omul să-şi potolească întrucâtva setea de a cunoaşte marile mistere ce-l înconjoară”.
Printre numeroasele manuale de științe naturale publicate de el între 1913 și 1929 se află și următoarele cărți de factură spiritistă – fiind medium:
Jurnal FM 