Current track

Title

Artist


S-a întâmplat la 11 octombrie 1818
de Nicolae Uszkai, Brașov

#Postat de on octombrie 11, 2021

S-a întâmplat la 11 octombrie 1818: Ioan Gheorghe Caragea, voievod al Ţării Româneşti, părăseşte domnia. Principele Ioan Gheorghe Caradja, (n. 1754 la Constantinopol; d. 1844 la Atena) cunoscut în bibliografia în limba română şi drept Ioan Vodă Caragea sau Ioan Gheorghe Caragea, a fost un domnitor fanariot al Ţării Româneşti (1812-1818).

A devenit faimos pentru primul cod de legi din Valahia care îi poartă numele („Legiuirea Caradja”), politicile fiscale excesive dar şi pentru măsurile efective luate împortriva epidemiei de ciumă bubonică care a izbucnit în 1813, la un an de la urcarea sa pe tron (Ciuma lui Caragea). Cât timp s-a aflat pe tronul Ţării Româneşti, Caradja a reuşit să strângă o avere uriaşă.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Caragea#/media/Fi%C8%99ier:Ion_Gheorghe_Caragea.jpg

Ioan Gheorghe Caragea a fost numit domnitor în Țara Românească în 1812. În conformitate cu rapoartele ambasadorului Franței la Constantinopole, pentru a ocupa tronul de la București, Caradja a plătit 8.000 de pungi cu galbeni, (adică aproximativ 4 milioane de lei-aur).În prima noapte pe care a petrecut-o în București, reședința domnească din Dealul Spirii (Curtea Nouă) a fost mistuită de un incendiu violent. După puțină vreme, unul dintre oamenii din suita sa a murit de ciumă bubonică, iar Țara Românească a fost lovită de una dintre cele mai devastatoare epidemii din întreaga sa istorie. Se apreciază că au pierit aproximativ 70.000 de oameni din țară, dintre care 40.000 numai în București, în timpul ceea ce a rămas cunoscută Ciuma lui Caragea. Caradja s-a retras pe timpul epidemiei la Mânăstirea Cotroceni.

Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *