Sancţiuni de aproape 60.000 lei aplicate pentru delicte silvice
#Postat de ASM Agency on iunie 12, 2019
Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și cei din cadrul subunităților teritoriale de poliție, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava și ai Direcției Silvice Suceava au organizat in perioada 3-9 iunie a.c. acțiuni punctuale pe raza județului, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului, depozitării și prelucrării masei lemnoase.
Au fost efectuate 41 de controale, fiind aplicate 87 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 59.710 lei. Polițiștii au confiscat 62,92 m.c. material lemnos în vederea stabilirii provenienţei, în valoare de 39.110 lei și au indisponibilizat un autovehicul folosit la comiterea ilegalităților silvice, în valoare de 20.000 lei.
Jurnal FM 