Ploaia a făcut prăpăd în zona Marginea, Clit
#Postat de ASM Agency on iunie 6, 2019
Dacă Rădăuțiul a fost ocolit astăzi de ploi, undeva în jurul orei 13.30, se vedeau nori negri în zona Marginea, Horodnic, Frătăuți, Vicov.


cel mai tare ploaia torențială, s-a dezlănțuit în zona Marginea, Clit adeverindu-se Codul Portocaliu emis de cei de la ANM. ISU Bucovina Suceava ne-a informat că 8 gospodării au fost inundate iar la Clit au intervenit lucrătorii SVSU Arbore. Apa s-a retras încet, încet.


Bilanțul acestor ploi cuprinde și un pot avariat în Sucevița pe DN17A, acum circulandu-se doar pe un sens, la Clit un podeț și trei drumuri comunale, afectate de ape
Postăm imagini trimise cu amabilitate de către I.S.U. Bucovina Suceava

Iulian Iustin Melinte, Rădăuți
Jurnal FM 