-
Comunicat de presă privind programul activită ilor comemorative prilejuite de Ziua Eroilor
În data de 6 iunie 2019, odată cu ziua Înălțării Domnului, Primăria și Consiliul Local Rădăuți comemorează eroii neamului românesc care, cu demnitate și curaj, s-au sacrificat pentru binele țării noastre, pentru credință, libertate și dreptate.
Astfel, începând cu ora 12:00, în fața Monumentului Eroilor de lângă Mănăstirea Bogdana, va avea loc ceremonialul dedicat Zilei Eroilor.
După slujba religioasă de pomenire susținută de soborul preoților mănăstirii, se vor susține alocuțiuni, iar la final se vor depune coroane de flori. De asemenea, se vor depune coroane și jerbe de flori și la monumentele închinate eroilor neamului, aflate în incinta Cimitirului Municipal.
Eroii noștri au visat și au murit pentru o țară demnă și prosperă, iar sacrificiul lor reprezintă modelul suprem al dragostei de țară. Să ne înclinăm astăzi cu respect în fața acestor morminte, în fața acestor eroi.
,,Fără eroi suntem toţi nişte oameni simpli fără să avem habar până unde putem ajunge” – Bernard Malamud
PROGRAMUL ACTIVITĂȚILOR DEDICATE ZILEI EROILOR
11.30-11.50 – Adunarea participanților la Primăria municipiului Rădăuți, în vederea constituirii coloanei de mers ;
11.50-12.00 – Deplasare către Monumentul eroilor;
12.00-13.20 – Ceremonial dedicat Zilei Eroilor :
– intonarea Imnului de Stat ;
– slujbă religioasă de pomenire a eroilor ;
– alocuțiuni ;
– depunere de coroane.
13.20-14.00 – Deplasare la Cimitirul Municipal și depunerea de coroane la :
– Monumentul Eroilor Români;
– Monumentul Ostașilor sovietici;
– Monumentul Ostașilor germani.
Informații primite de la Bianca Cepil, Purtător de Cuvânt al Primăriei municipiului Rădăuți, căreia îi mulțumim
Opiniile cititorului
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți. ACCEPT Privacy & Cookies Policy