Distincție primită de actorul Alexandru Arșinel, la Suceava
#Postat de ASM Agency on mai 24, 2019
Nu cred că există român să nu-l cunoască pe unul din cei mai mari actori de teatru de revistă, din România în persoana lui Alexandru Arșinel. Actorul s-a născut la 4 iunie 1939, la Dolhasca, județul Suceava.
,,Încurajat de mama sa, se prezintă la examenul de admitere la Facultatea de Teatru din București. În 1960 a fost ales să prezinte alături de colega sa, Cici Dumitrache un spectacol televizat, regizat de marele Valeriu Lazarov, care îi reunea pe studenții de la Actorie, Regie și Conservator. A fost prima sa întâlnire cu divertismentul și cu Televiziunea în primul sediu al TVR din strada Molière… Avea să fie o dragoste reciprocă, la prima vedere, care durează de peste 55 de ani. La absolvirea facultații, promotia 1962 – Constantin Diplan, Camelia Zorlescu, Mișu Dobre, Harry Baranga, Harry Zomenov, Ion Fiscuteanu, Mihai Gingulescu și Ion Andrei – pleacă la Târgu Mureș unde se deschide secția română la Teatrul Maghiar. În 1964, dă concurs la Teatrul de Revista “Constantin Tănase”, joacă alături de Mircea Crișan, Puiu Călinescu, Horia Căciulescu, Ion Antonescu – Cărăbuș, Zizi Șerban, Mihai Ciucă, Elena Burnaz, cuplurile Horia Șerbănescu – Radu Zaharescu sau Nicu Constantin – Alexandru Lulescu în spectacole de teatru de revistă și face cuplu pe scenă cu Stela Popescu, dând viață cupletelor scrise de Puiu Maximilian. Este directorul Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” din 1998.” – Wikipedia
Ieri, 23 mai 2019, în sala Bucovina din Palatul Administrativ, prefectul județului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi i-a oferit o distincție de excelență actorului Alexandru Arșinel, în semn de apreciere, considerație pentru întreaga carieră artistică pe scena românească de teatru și film. Actorul a mulțumit pentru distincție, spunând că oricând se întoarce cu plăcere pe meleagurile natale.
Vă reamintim că Alexandru Arșinel a primit titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Suceava dar și al comunei natale, Dolhasca. Casa de cultură din orașul Dolhasca poartă din 2014, numele actorului.
Foto : VivaFm
Jurnal FM 