7078 de elevi suceveni din clasa a II-a susţin astăzi prima probă la evaluarea naţională
#Postat de ASM Agency on mai 7, 2019
Conform Calendarului de administrare a evaluărilor naţionale, evaluările elevilor la finalul clasei a II-a – EN II, clasei a IV-a – EN IV și clasei a VI-a – EN VI vor avea loc în intervalul 7 – 23 mai 2019.
În județul Suceava, vor participa la aceste evaluări 19.790 de elevi, după cum urmează: 7078 la clasa a II-a, 7277 la clasa a IV-a și 7078 la clasa a VI-a, în 163 de unități școlare.
ISJ Suceava va coordona desfășurarea examenelor, prin Comisia Județeană.
Potrivit ISJ Suceava dintre măsurile de organizare enumerăm: asigurarea necesarului de profesori evaluatori în școli, gestionarea deciziilor de constituire a comisiilor din unitățile de învățământ, transmiterea informațiilor și a instrucțiunilor cu rol de eficientizare a procesului, monitorizarea prin control tematic a desfășurării probelor, alte măsuri necesare bunei organizări a EN II, IV, VI.
Fiecare unitate școlară va analiza rezultatele obținute pe baza cărora vor fi elaborate planuri remediale și/ sau planuri individualizate de învățare. Datele statistice de la nivelul fiecărei unități de învățământ vor fi cuprinse în rapoarte înaintate către ISJ Suceava și vor sta la baza unei analize la nivel județean, precum și a măsurilor reglatoare.
Succes tuturor elevilor!
Jurnal FM 