Paradă Ecvestră la Rădăuţi
#Postat de ASM Agency on mai 1, 2019
Centrul Cultural Petre Ţuţea organizează mâine 2 mai, cea de-a V-a ediţie a paradei ecvestre. Evenimentul se desfăşoară în Centrul Istoric al Municipiului Rădăuți. şi marchează Ziua Națională a Tineretului, sărbătorită în fiecare an la data de 2 mai.
Parada Ecvestră din Ținutul Rădăuților este organizată în parteneriat cu RNP-Romsilva – Herghelia Rădăuți, Grupul Hipic Berejovschi, Hanul Voievozilor și Grajdurile Domnești și se va desfășura în ziua de 2 mai a.c. în intervalul orar 13.00-14.00 pe următorul traseu: Mănăstirea Bogdana – str. Bogdan Vodă – BCR – giratoriu – str. Ion Nistor – Deutches Haus – Primăria – BCR – Mănăstirea Bogdana.
“Exemplare cabaline reprezentative din Ținutul Rădăuților – unul dintre simbolurile asociate valorilor bucovinenilor, vor participa la paradă spre desfătarea ochiului și sufletului comunității rădăuțene, cât și pentru ca turiștii aflați încă în mica vacanță de 1 Mai la pensiunile din zona Rădăuțiului să descopere unul dintre brand-urile de oraș pe care și actuala conducere a municipalității ar trebui să-l aprecieze la reala sa valoare, spre a-l fructifica ca pe un atu al dezvoltarii durabile a Rădăuțiului” transmit organizatorii.
Jurnal FM 