-
Este groaznic, oameni dragi ca mama să-și țină odorul în brațe și acesta să se stingă la pieptu-i. Se pare că atunci, totul se năruie, că Dumnezeu și-a întors Fața de la noi.
Ieri dimineață pe când încă nu se mijiseră zorii, în jurul orei 4.00, o femeie din comuna Dornești, județul Suceava a sunat cu lacrimi în ochi la Serviciul de Urgență 112, anunțând că băiețelul său de doar trei anișori, a decedat.
Mama a spus organelor medicale că dimineață, copilului născut cu o malformație congenitală, i s-a făcut rău. Speriată, l-a luat în brațe grăbindu-se să ajungă la părinții ei care stau la câteva case distanță de locuința ei. Pe timpul deplasării spre bunicii copilului, acesta s-a stins în brațele mamei.
Bolnav din naștere copilul a stat mai mult prin spitale. Ultima internare a fost datată la 25 ianuarie 2019, la Spitalul Municipal din Rădăuți „Sf. Doctori Cosma și Damian”, externat fiind în data de 4 febrarie. Diagnosticul copilului, la internare a fost distrofie gradul I, pneumonie interstițială, insuficiență respiratorie acută, faringită acută, sindrom de deshidratare, tretapareză spastică, retard psihomotor. Cam multe în trupul unui copilaș de trei anișori.
Cadavrul copilului decedat a fost transportat la morga spitalului din Rădăuți, pe trupul acestuia nefiind observate urme de violență. Medicii vor efectua necropsia pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal de „ucidere din culpă”.
Iulian Iustin Melinte, Suceava
Opiniile cititorului
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți. ACCEPT Privacy & Cookies Policy