Current track

Title

Artist


S-au deblocat banii pentru personalul medical din centrele de vaccinare anti-Covid din județul Bacău

#Postat de on septembrie 17, 2021

Personalul medical din centrele de vaccinare anti-Covid din județul Bacău va primi sumele restante pentru lunile iunie și iulie. Anunțul a fost făcut de prefectul județului Bacău, Tudorița Lungu, după ce joi, Ministerul Sănătății a alocat 91 milioane lei la nivel național pentru plata drepturilor salariale.

”Știu că au fost probleme la plată, dar banii vor ajunge vineri la primării și de acolo vor fi distribuiți către medici, asistenți etc.”, a declarat Tudorița Lungu, precizând totodată că urmează centralizarea necesarului pentru august și plățile aferente.

Potrivit unui comunicat oficial, Ministerul Sănătății a transmis joi deschiderile de credite bugetare în sumă de 91.480. 000 lei pentru a începe demersurile în vederea achitării salariilor restante din lunile mai, iunie, iulie 2021.

Conform datelor oficiale, la data de 13 septembrie 2021, în țară erau deschise 583 de centre de vaccinare pentru imunizarea populatiei cu 839 fluxuri organizate.

La ceeași dată, erau efectuate imunizări în ambulatoriile de specialitate din 149 spitale publice și 26 spitale private, iar în săptămâna 6- 13 septembrie 2021 au fost solicitate un număr de 46 echipe mobile pentru derularea procesului de vaccinare.

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *