Cine și de ce ar cumpăra cele 30 de avioane Typhoon la care renunță Marea Britanie
#Postat de Antoniu Lovin on septembrie 16, 2021
Forțele Aeriene ale Regatului Unit al Marii Britanii au decis să scoată 30 de avioane de luptă Eurofighter Typhoon Tranche 1 din serviciu până în 2025, într-o mișcare neașteptată, după ce se intenționase modernizarea și menținerea lor în activitate până în 2040.
Mass media internațională a relatat că Egiptul a fost inițial interesat de Typhoon, când s-a anunțat că armata egipteană negociază cu Italia în acest sens în cadrul „acordului secolului” semnat de cele două părți, care a inclus fregate „Frame Bergamini”, sateliți și avioane de antrenament.
![]()
Avioanele britanice pot fi o bună oportunitate pentru Forțele Aeriene Egiptene, mai ales din punct de vedere al prețului. Se afirmă că prima versiune (Tranche 1) are multe capacități, deci poate fi achiziționată la un preț rezonabil și ulterior actualizată, în special în ceea ce privește radarul de bord.
Aceste aeronave au doar o medie de 2.544 de ore de zbor și sunt tentante pentru a fi cumpărate și modernizate ulterior. Acestea sunt capabile să fie operative încă 20 de ani sau mai mult dacă sunt modernizate, iar activitatea lor se poate prelungi la 7.000-7.500 de ore de zbor.
Mass media internațională consideră că Marocul ar putea cumpăra 5-6 aparate pentru antrenarea piloților în luptele aeriene, mai ales că Spania folosește același avion, sau să achiziționeze până la 12 aeronave (o escadrilă completă) și actualizate la standardele Tranche 3 sau 4 sau modernizate pentru a deveni specializate în misiuni SEAD (Suppression of Enemy Air Defenses) sau pentru a înlocui F-5 Tiger III. Mai multe puteți afla pe defenseromania.ro.
Jurnal FM 