Autoturism în flăcări, în intersecția de la Aeroport
#Postat de Carmen Vintu on august 6, 2019
Zi încărcată pentru pompierii băcăuani care au fost chemați să intervină în diferite situații încă de la primele ore ale dimineții.
Astfel, azi, la ora prânzului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău a fost solicitat din nou, de data asta în zona intersecției de la Aeroport, unde fusese anunțată izbucnirea unui incendiu la un autoturism, marca Daewoo Matiz.
Din fericire, la un sfert de oră după recepționarea alertei, pompierii băcăuani au reușit să stingă incendiul.
Potrivit ISU Bacău, la fața locului, s-a constatat că arsese elemente din plastic de la compartimentul motor, cauza incendiului fiind un scurtcircuit electric.
Din fericire, evenimentul nu a avut urmări deosebite, vitale, rezultând doar pagube materiale.
Însă, s-au găsit destule voci care să reclame lipsa de implicare a cetățenilor în astfel de cazuri.
Unii s-au arătat oripilați de faptul că, deși în zonă există mai multe firme care „sunt obligate să aibă un extinctor”, niciunul dintre reprezentanții lor sau vreun angajat nu a sărit să intervină pentru domolirea sau chiar stingerea incendiului.
La fel, nici cei care se aflau, la acel moment, în trafic, pe lângă autoturismul în flăcări.
Florentin Radu
Jurnal FM 