Current track

Title

Artist


A fost lansat Programul privind creșterea eficienței energetice în clădirile publice

#Postat de on septembrie 15, 2021

Începând de astazi, 15 septembrie 2021, ora 1000, MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILOR ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU informeaza ca autoritățile și instituțiile publice care doresc participarea în cadrul Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădiri publice vor putea accesa aplicația informatică pusă la dispoziție de AFM, pentru crearea conturilor de utilizatori și descărcarea modelului cererii de finanțare în vederea completării acesteia.

Din data de 20 septembrie 2021, ora 1000, demarează sesiunea de depunere a cererilor de finanțare.

Programul se adresează unităților administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraș, municipiu, județ.  Acestea pot beneficia de fonduri pentru modernizarea și creșterea eficienței energetice a clădirilor publice, contribuind în același timp la îmbunătățirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și la reducerea consumului anual de energie primară și promovarea utilizării surselor regenerabile de energie. Suma alocată sesiunii de finanțare este de 1,40 miliarde lei.

 

Sursa : afm.ro


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *