Președintele PMP, Eugen Tomac în vizită la Bacău
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 8, 2019
Eugen Tomac, Președintele PMP România a fost acest weekend în vizită la echipa PMP din Bacău, condusă de președintele Ion Melinte. A discutat despre situația politică la zi, dar și despre problemele care îi afectează pe românii din județ. Una dintre acestea este emigrația cetățenilor români către statele dezvoltate din UE.
”Deși nu sunt acasă, avem obligația să le apărăm drepturile și interesele.
“Uniți in Europa” înseamnă apărarea tuturor românilor de politicieni populiști care își permit, în acțiunile lor, să-i discrimineze pe români.
În Marea Britanie, în campania pentru Brexit, politicieni precum Nigel Farage i-au umilit pe români fără să fi avut vreo vină. În Italia, Savini îi amenință pe români, iar bufonul Orbán de la Budapesta atacă România, disprețuind în totalitate Constituția statului român și valorile fundamentale ale UE.
PMP va lupta împotriva populiștilor demagogi, care cu bună știință luptă împotriva UE, la care noi, românii, am aderat din convingerea că locul nostru este împreună, “Uniți in Europa”! a declarat Eugen Tomac.
Cu o zi înainte a dat startul campaniei de promovare a mesajului „Uniţi în Europa” la Soroca, în Basarabia. În acest sens, politicianul susține că împreună cu ex-președintele României, Traian Băsescu, vor reuși să impună pe agenda Uniunii acest subiect.
„Am ales să dau startul campaniei de promovare a mesajului nostru “Uniți în Europa” la Soroca, în Basarabia, dintr-un motiv foarte simplu. Frontiera UE trebuie să se întindă până aici, la Nistru. Așa îmi doresc și așa este firesc.
Pentru mine “Uniți in Europa” înseamnă toți românii în Uniunea Europeană, iar acest lucru îl putem realiza doar prin unirea celor două state românești. Pentru a atinge acest obiectiv însă avem nevoie de aliați puternici la Bruxelles și în toată Europa.”
Jurnal FM 


