Current track

Title

Artist


”Mirodeniile – povești cu gust”, în expoziție la Muzeul de Științele Naturii Bacău

#Postat de on aprilie 4, 2019

În perioada următoare, băcăuanii au posibilitatea de a viziona și afla informații ”aromate” despre Mirodenii, în cadrul expoziției temporare ”Mirodeniile – povești cu gust” organizată la Muzeul de Științele Naturii din Parcul Cancicov din municipiul Bacău.

Vor fi expuse 28 de mirodenii, cu varietăţile lor şi cu forme diferite de utilizare, vizitatorii având ocazia să descopere printre acestea şi cea mai scumpă mirodenie din lume. Vor putea afla, de asemenea, care este originea speciilor de plante folosite ca ingrediente pentru savoarea mâncărurilor şi ca remedii terapeutice.

Cei interesați își pot completa informațiile prin utilizarea unei aplicaţii tip chatbot pe touchscreen şi pot testa mostre olfactive de uleiuri aromatice, expuse prin intermediul unui modul interactiv.

Publicul va avea la dispoziție și cartea „Mirodeniile – poveşti cu gust”, publicată în cadrul editurii instituţiei, Editura „Ion Borcea” care poate fi achiziţionată de la shop-ul muzeului. Deschiderea oficială a expoziției are loc pe 11 aprilie, ora 11.00


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *