Statul sprijină crescătorii care le asigură un trai mai bun animalelor
#Postat de Carmen Vintu on martie 26, 2019

Din această lună, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bacău a demarat autorizarea la plată a crescătorilor de porcine și păsări care, în mod voluntar, au decis să le asigure condiții îmbunătățite de viață animalelor. Astfel, subvențiile ajung la beneficiarii care au făcut dovada că le-au asigurat un iluminat artificial mai bun păsărilor, dar și că au redus cu 10 la sută densitatea în spațiile de creștere a păsărilor ori le-au îmbunătățit condițiile de bunăstare pe durata transportului etc. Beneficiarilor din județul Bacău li se va plăti suma de peste 3,6 milioane de lei, bani acordați pentru bunăstarea păsărilor, şi circa 1,24 milioane de lei, sume ce le revin crescătorilor pentru bunăstarea porcinelor. Finanțarea este în procent de 100% de la FEADR. De reținut că acest tip de subvenție are forma unei plăţi anuale fixe pe unitate vită mare (UVM) şi reprezintă o plată compensatorie pentru pierderile de venit şi costurile suplimentare suportate de fermierii care își asumă voluntar angajamente în favoarea bunăstării animalelor. Florentin Radu
Jurnal FM 