Current track

Title

Artist


Băcăuanii, invitați pentru o zi în lumea fascinantă a marionetelor

#Postat de on martie 19, 2019

Ziua Mondială a Teatrului de Păpuși și Ziua Mondială a Teatrului de Animație sunt marcate în Bacău prin spectacole și întâlniri cu artiștii păpușari.

Joi, 21 martie, începând cu ora 10, copiii, dar nu numai, sunt așteptați la sala „Petru Valter” a Teatrului Municipal Bacovia din Bacău pentru o călătorie în lumea păpușilor pe care curioșii mari și mici le vor putea și mânui, cu ajutorul artiștilor păpușari  de la Secția Animație.

Totodată, în sala mare, pictorul scenograf al Teatrului Bacovia, Edi Lașoc, a pregătit un parc în care cei mici se vor putea juca printre cele patru anotimpuri. Accesul, între orele 10 și 14, este gratuit, anunță conducerea Teatrului Municipal Bacovia.

De la ora 17, tot pe scena mare a instituției, este programat spectacolul „Momo”, cea mai nouă producție a Secției Animație a Teatrului Municipal Bacovia.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *