Current track

Title

Artist


Curs de prim ajutor premedical – Bacău

#Postat de on martie 13, 2019

La sediul Serviciului Voluntar de Ambulanță Bacău – Asociația Ambulanța.Life din Str. Ana Ipătescu, Bacău vor avea loc cursuri de prim ajutor premedical, în fiecare sâmbătă și duminică a lunii martie.

Acordarea primului ajutor la timp face diferența dintre viața și moarte!

Se întâmplă adesea ca la sosirea ambulanței medicii să declare decesul. Lucrurile ar fi stat altfel dacă acelei persoane îi era oferit la timp primul ajutor premedical.
Serviciul Voluntar de Ambulanță dorește să contribuie la salvarea cât mai mult oameni prin instruirea populației în acordarea primului ajutor.

Acest curs este destinat tuturor persoanelor fizice sau juridice, care doresc să aibă instructaj în acordarea primului ajutor premedical

Durata cursului este de aproximativ 12 ore
Prețul cursului este 200 lei
Grupurile organizate, mai mari de 5 persoane, beneficiază de 10% reducere.

CE MAI PRIMIȚI?

✅diplomă care atestă faptul că persoana care a paticipat la acest curs este aptă să acorde primul ajutor până la sosirea ambulanței sau a medicului
✅personalizarea informațiilor pentru diverse situații de risc
✅suport de curs
✅susținerea cursului la sediul companiei(pentru un grup mai mare de 5 persoane)
✅colaj imagini din timpul cursului
✅practica pe manechine

Principii generale de acordare a primului ajutor premedical:
1. Cum să facem față unei situații de urgență
2. Planul pentru o situație de urgență
3. Lanțul care salvează vieți
Starea de inconştiență

Resuscitarea cardiopulmonară:

1. Resuscitarea cardiopulmonară la adult
2. Resuscitarea cardiopulmonară la copil
3. Corpi străini în căile aeriene superioare

Plăgi:

1. Generalități
2. Plăgile cauzate de muşcături
3. Plăgile cu corpi străini
4. Plăgile cu hemoragie
5. Amputațiile
Fracturile

Temperaturile extreme:

1. Arsurile
2. Insolația
3. Electrocutarea
4. Degerăturile şi hipotermia
Alte situații care necesită prim ajutor:
1. Coma diabetică
2. Atacul de inimă
3. Atacul cerebral
4. Convulsiile
5. Intoxicații
Primul ajutor psihologic

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *