Devino voluntar pentru copiii din centrele de plasament din Bacău
#Postat de Carmen Vintu on februarie 28, 2019
DEVINO VOLUNTAR al asociației ”Ajungem MARI” pentru copiii din centrele de plasament din Bacău. Înscrie-te cât mai urgent! Proiectul „Dă-ți pasiunea mai departe” se desfășoară permanent, iar activitatea este organizată în module de voluntariat de câte 6 luni în care voluntarii îi vizitează săptămânal pe copiii și ținerii din centre.
Cum sunt copiii și centrele?
Se lucrează în special cu copii din centre de plasament de stat, copiii care au suferit traume în urma instituționalizării, a abandonului sau a separării de familii. Copiii sunt minunați și au un potențial pe care deseori nu îl cunosc. Copiii merg la școli normale sau speciale și din păcate, datorită mediului din care provin și al poveștilor lor de viață, nivelul de cunoștințe al multor copii este mai scăzut decât al colegilor de aceeași vârstă.
În program sunt peste 2000 de copii și tineri între 3 și 20 de ani din centre de plasament, centre de zi, centre în regim de urgență, apartamente de tip familial și din asistență maternală, after school-uri sociale, asociații și fundații private care au în grijă copii în dificultate. Se lucrează în parteneriat cu Direcțiile Generale de Asistentă Socială și Protecție a Copilului din București și din 24 de județe.
Ca voluntar, vei lucra într-un singur centru, unde vei fi repartizat alături de voluntari noi și voluntari cu experiență care îi cunosc deja pe copii și vei avea un coordonator care să te îndrume. Copiii sunt diferiți și centrele sunt diferite, iar în urma experienței în fiecare centru o echipă de 2 voluntari poate lucra cu grupe mai mari sau mai mici sau se poate lucra individual la cererea centrului în funcție de nevoia copilului.
Formularul pentru a fi voluntar se găsește aici. << click
Până pe 3 martie se mai pot strânge formularele 230 de redirecționare a 2% din impozitul pe venit!
Găsiți formularul precompletat de descărcat aici – https://www.ajungemmari.ro/redirectioneaza-2/. Pentru județul Bacău sunteți rugați să trimiteți un mesaj aici sau pe email la office@ajungemmari.ro, iar ei vă vor spune cum sa predați formularele strânse.
Termenul limită de depunere a formularelor la ANAF este 15 martie, așa că este nevoie să le aduceți repede pentru a le putea sorta și trimite la fiecare agenţie ANAF din țară.
Ce presupune implicarea ca voluntar în proiect?
Este nevoie de:
– Disponibilitate pe termen lung – modulul de voluntariat durează 6 luni; programul poate fi mai flexibil pe prioada vacanței sau în situații excepționale
– Consecvență – săptămânal timp de 3 ore pe săptămână din care 2 activitate propriu-zisă la copii (într-un interval ales la inceput de modul de comun acord) și 1 de organizare a activității și raportare
– Seriozitate și respectarea angajamentelor – în relația cu asociația și centrele partenere, dar mai ales cu copiii, care au nevoie de persoane care să le fie modele
– Lucru în echipă – voluntarii merg în echipe de 2 la o grupă de copii, iar pentru copiii unui centru se pot implica 10-20 de voluntarii; cu cât echipa de voluntari este mai unită și discută despre soluții pentru binele copiilor, cu atât va obține rezultate mai bune
– Confidențialitate – voluntarii protejează imaginea, identitatea și istoricul copiilor
– Abordare optimistă, atitudine deschisă – voluntarii se concentrează pe prezentul și viitorul copiilor, fără să îi victimizeze.
Jurnal FM 