Începe numărarea urşilor din România
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 3, 2021
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Barna Tanczos, a participat astăzi, la Băile Tuşnad, la conferinţa de lansare a proiectului „Implementarea Planului naţional de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs brun din România”, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

Orice politică trebuie bazată pe cifre: e nevoie să ştim cât mai precis câţi urşi trăiesc astăzi în România. Datele din 2016 vorbesc despre o populaţie de urs brun între 6000 şi 7000 de exemplare. Însă, privind la evoluţia situaţiei din judeţele care astăzi înregistrează atacuri ale acestei specii , estimăm că populaţia de urs din ţară este mult mai mare decât ultimele estimări pe care le avem.
„Acest proiect este extrem de important, el vine cu cea mai bună soluţie la nivel mondial, dar şi cu finanţare pentru această soluţie. Pe lângă estimarea populaţiei de urs, contractul de finanţare permite implementarea primelor măsuri serioase de intervenţie: vor fi cumpărate garduri electrice şi va fi construit un complex de îngrijire a urşilor care sunt răniţi sau au nevoie de îngrijiri. Cu siguranţă, este un prim pas important în managementul acestei specii, care va avea succes doar dacă se bazează pe ştiinţă. Dacă acest management cinegetic va fi unul profesional, România va avea un fond cinegetic valoros”, a precizat ministrul mediului, apelor şi pădurilor.
„Contactele om-urs sunt tot mai frecvente. Acestea pot fi prevenite prin măsuri active: habitatul natural al ursului trebuie să fie protejat, iar migrarea acestei specii în zonele locuite să fie mai rară” – a mai precizat ministrul Barna Tanczos.
Jurnal FM 