31 august – Ziua Limbii Române
#Postat de Carmen Vintu on august 31, 2021
31 august- Ziua limbii române. Pentru a atrage atenţia asupra importanţei păstrării calităţii limbii române şi pentru a-i sprijini pe românii din afara graniţelor să-şi păstreze cultura şi identitatea naţională, ziua de 31 august a fost proclamată, prin legea 53/2013, drept Ziua Limbii Române.
Ziua Limbii Române este marcată de autorităţi şi instituţiile publice, de reprezentanţele diplomatice şi institute culturale ale României, precum şi de instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi evenimente cultural-educative cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate limbii române.

Sursa foto: https://freesvg.org/tobias-flag-of-romania
Manifestările naționale şi cele internaționale îşi propun să-i unească pe 31 august pe cei care vorbesc şi simt românește şi dau ocazia de a ne reaminti că limba noastră-i o comoară şi că limba română este patria mea, iar dacă vreţi să marcaţi acest eveniment, vorbiţi corect!
Ziua Limbii Române este sărbătorită şi în Republica Moldova, pe 31 august, încă din 1990, iar din 2006, în aceeaşi zi, a fost organizat în fiecare an, la Bucureşti, pe treptele Teatrului Naţional, „Concertul Limbii Române”.
Limba română este, între limbile romanice, a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei şi italianei, fiind vorbită în toată lumea de 28 de milioane de persoane, dintre care 24 de milioane o au ca limbă maternă. 17 milioane se află în Romania, unde româna este limbă oficială şi limbă maternă pentru mai mult de 90% din populaţie.În Republica Moldova limba română este limbă oficială şi limbă maternă pentru trei sferturi din populaţie, iar în provincia autonomă Voivodina din Serbia, limba română este una dintre cele şase limbi oficiale.
Articolul complet, de Nicolae Uszkai, Brașov, aici: https://jurnalspiritual.eu/
Jurnal FM 