Actorul născut la Vaslui care a înființat în 1919 trupa de teatru de revistă „Cărăbuş“. Tănase, singurul român pe care Charlie Chaplin a vrut să-l cunoască personal
#Postat de Carmen Vintu on august 29, 2021
,,Idealurile se aseamană cu stelele: nu poți ajunge la ele, în schimb te poți orienta”.
Constantin Tănase (n. 5 iulie 1880, Vaslui, Vaslui, România – d. 29 august 1945, București, România) a fost un actor român de scenă și de vodevil, celebru cupletist și o figură cheie în teatrul de revistă românesc.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_T%C4%83nase#/media/Fi%C8%99ier:Constantin_Tanase.jpg
Constantin Tănase (n. 5 iulie 1880, Vaslui, Vaslui, România – d. 29 august 1945, București, România) a fost un actor român de scenă și de vodevil, celebru cupletist și o figură cheie în teatrul de revistă românesc.
În 1919 a pus bazele trupei de teatru Cărăbuș în București, împreună cu care urma să creeze o tradiție de teatru de cabaret/ revistă pe parcursul următorilor 20 de ani, tradiție prezentă și astăzi, mai ales la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”, care funcționează încă la adresa fostului „Cărăbuș” pe Calea Victoriei, 33-35, în inima Bucureștiului.
Provenea din Vaslui ”orașul unde nu se petrecea nimic”. Singura distracție era la grădina ”Pârjoala” unde se juca teatru popular. Constantin Tănase a început și el să joace teatru cu prietenii săi, în beciul casei, în cotețul păsărilor sau în hambar.
A avut două visuri: să aibă o casă și un teatru. A flămânzit, a muncit din greu, dar a reușit. Din păcate, casa lui din spatele Conservatorului este acum nelocuită. Comuniștii au alungat-o din casă pe văduva lui, Virginia Tănase, iar după 1989, urmașii marelui actor s-au judecat ani de-a rândul cu statul pentru retrocedare. Hotărârile instanțelor au fost controversate, iar acum casa este nelocuită, în pericol de a deveni o ruină. Și teatrul l-a avut, așa cum și-a dorit. A licitat un loc în centrul Capitalei și a deschis Teatrul Cărăbuș, care a fost distrus în bombardament. Abia la 11 ani după moartea marelui actor, s-a deschis Teatrului de Revistă „Constantin Tănase“ cum îl știm astăzi.
În vara anului 1905, Constantin Tănase primeşte diploma oficială de actor.
Tănase, singurul român pe care Charlie Chaplin a vrut să-l cunoască personal, încă mai juca în București la un an după sosirea rușilor deși avea venerabila vârstă de 65 de ani.
Acesta a făcut o scenetă în care satiriza soldații ruși care aveau obiceiul să confiște toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri, pe care le cereau spunând „Davai ceas”.
Articolul complet aici: https://jurnalspiritual.eu/s-a-intamplat-in-29-august-1945/
Jurnal FM 