S-a întâmplat în 22 august 1890
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on august 22, 2021
S-a întâmplat în 22 august 1890: S-a stins din viaţă Vasile Alecsandri. Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821 (alte surse menţionează 1818 sau 1819), Bacău – d. Mirceşti, judeţul Iaşi), poet şi dramaturg, membru fondator al Academiei Române, om politic, diplomat. Exponent al generaţiei paşoptiste, a fost puternic implicat în evenimentele revoluţionare de la 1848 şi în mişcarea unionistă. Lui Alecsandri i-a fost oferit tronul Moldovei însă acesta l-a refuzat pentru a înlesni calea spre Unirea Principatelor sub sceptrul unui domn mai puţin criticat de politica vremii.Ca ministru al Afacerilor Străine în primii ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a colindat cancelariile occidentale pentru a face cunoscută cauza unionistă a românilor.
A fost în primul rând un poet important şi un dramaturg original. S-a bucurat de recunoaştere şi admiraţie atât în ţară cât şi peste hotare, fiind deosebit de apreciat de lumea francofonă, devenind laureat al premiului „Ginta latină” la Montpellier în 1878. Fiu al spătarului Vasile Alecsandri şi al Elenei Cozoni, urmează primii ani de şcoală (1824 – 1828) în particular cu un dascăl grec, apoi cu dascălul maramureşean Gherman Vida. A fost intern la pensionul din Iaşi al lui Victor Cuenim în perioada 1828 – 1834. În 1835 şi-a trecut bacalaureatul în litere la Paris, iar în anul următor s-a înscris la Facultatea de Drept, pe care a abandonat-o pentru a-şi pregăti un bacalaureat în ştiinţe în 1837.

Constantin Daniel Stahi – Portretul lui Vasile Alecsandri
A revenit în ţară în 1839, unde a ocupat funcţiile de „şef de masă” la „Serviciul scutelnicilor şi al pensiilor” din Iaşi (1839 – 1846) şi director al Teatrului Naţional din Iaşi (1840), căruia i-a dat o nouă organizare şi un nou repertoriu de piese originale.Începând din anul 1843 Alecsandri a desfăşurat o activitate politică intensă, fiind unul dintre liderii evenimentelor din primăvara anului 1848. Domnul Moldovei, Mihail Sturdza, a retezat imediat orice tentativă de mişcare revoluţionară arestând pe majoritatea complotiştilor. Împreună cu mai mulţi colegi, Alecsandri reuşeşte să se refugieze în Ardeal unde colaborează la redactarea programului politic „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei” de la Braşov, apoi la Cernăuţi, unde colaborează la revista fraţilor Hurmuzachi, „Bucovina”.
Ulterior, se retrage în exil, iar împreună cu Alecu Russo şi Nicolae Bălcescu înfiinţează revista „România viitoare”, susţinând cauza unionistă a românilor. De asemenea, în perioada exilului, Alecasandri călătoreşte foarte mult în străinătate şi acumulează o vastă experienţă diplomatică. Revenit în ţară, noul domnitor, Grigore Alexandru Ghica îl numeşte arhivar al statului (1850) şi membru în Comisia pentru reorganizarea învăţământului public din Moldova (1851). În timpul Căimăcămiei de Trei, tânărul paşoptist este secretar de stat la Departamentul Trebilor de Afară.
Articolul complet aici: https://jurnalspiritual.eu/s-a-intamplat-in-22-august-1890/
Jurnal FM 