Ilinca Tomoroveanu a fost o actriță română de teatru și film
#Postat de Carmen Vintu on august 21, 2021
Pentru cei trecuți de prima tinerețe, Ilinca Tomoroveanu a reprezentat o adevărată divă a scenei românești. Divă prin felul în care juca, divă prin felul în care vorbea, divă prin felul în care vorbea.
Ilinca Tomoroveanu a studiat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1964 (clasa profesor Costache Antoniu, asistent Ion Cojar). A fost nepoata celebrului poet Octavian Goga.

Sursa foto: www.comunismulinromania.ro
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ilinca_Tomoroveanu#/media/Fi%C8%99ier:Ilinca_Tomoroveanu.JPG
A debutat pe scena cinematografică în filmul „Darclee” (figuratie), apoi in 1960, în filmul „Mândrie” (regia Marius Teodorescu), iar pe scena teatrală a debutat în anul 1964, la Teatrul Național București în rolul Cristinei din piesa „Moartea unui artist”, de Horia Lovinescu (regia Horea Popescu).
După debut are o bogată carieră actoricească, jucând atât pe scena Teatrului Național din București, cât și în piese de teatru la Televiziunea Română sau în filme.
Ilinca Tomoroveanu a fost director adjunct artistic al Teatrului Naţional Bucureşti, din 2005, preşedinta de onoare a Fundaţiei Culturale „Zilele Octavian Goga”, 1999, membră a Senatului UNITER din 1998, membră a UNITER din 1990, membră a UCIN din 1980.
A fost recompensată cu Medalia Comemorativă „Mihai Eminescu”, 2000, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, 2004, şi cu distincţia oficială Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, 2012.
Căsătorită din 1977 cu actorul Traian Stănescu, au împreună un fiu, Mihai Stănescu. Este fiica lui Alexandru Tomoroveanu, economist cu studii la Paris, fost director general al CEC.
Actrița Ilinca Tomoroveanu, directorul artistic al Teatrului Național București, a murit, joi ( 2 mai 2019 ) la vârsta de 77 de ani.
Roluri
Pe scena Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București
| An | Rol | Piesă |
|---|---|---|
| 1964 | Cristina | „Moartea unui artist”, de Horia Lovinescu, regia Horea Popescu |
| 1964 | Rosette | „Să nu te joci cu dragostea”, de Alfred de Musset, regia Moni Ghelerter |
| 1965 | Ruja | „Doamna lui Ieremia”, de Nicolae Iorga, regia Nicolae Massim |
| 1965 | Anca | „Vlaicu Vodă”, de Alexandru Davila, regia Sică Alexandrescu |
| 1965 | Crina | „Patima roșie”, de Mihail Sorbul, regia Cornel Todea |
| 1966 | Dona Ana | „Castiliana”, de Lope de Vega, regia Horea Popescu |
| 1966 | Nuntașa | „Nuntă însângerată”, de Federico Garcia Lorca, regia Miron Nicolescu |
| 1967 | Oana | „Apus de soare”, de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Sică Alexandrescu și Marietta Sadova |
| 1968 | Kathie | „Heidelbergul de altădată”, de Wilhelm Meyer Forster, regia Victor Moldovan |
| 1969 | Iulia | „Al patrulea anotimp”, de Horia Lovinescu, regia Mihai Berechet |
| 1971 | Silvia Domnișor | „Să nu-ți faci prăvălie cu scară”, de Eugen Barbu, regia Sanda Manu |
| 1972 | Viorella Vidrighin | „Un fluture pe lampă”, de Paul Everac, regia Horea Popescu |
| 1972 | Ina | „Iadul și pasărea”, de Ion Omescu, regia Alexandru Finți |
| 1972 | Celesta Finley | „Dulcea pasăre a tinereții”, de Tennessee Williams, regia Mihai Berechet |
| 1974 | Lucille Desmoulins | „Danton”, de Camil Petrescu, regia Horea Popescu |
| 1977 | Roxana | „Cyrano de Bergerac”, de Edmond Rostand, regia N. Al. Toscani |
| 1978 | Berta | „Generoasa fundație”, de Antonio Buero Vallejo, regia Horea Popescu |
| 1979 | Naștenka | „Însemnările unui necunoscut”, după Fiodor Mihailovici Dostoievski, regia Ion Cojar |
| 1980 | Florence | „Cavoul de familie”, de Pierre Chesnot, regia Sanda Manu |
| 1983 | Natașa Golubeva | „Între patru ochi”, de Alexandr Ghelman, regia Dan Necșulea |
| 1986 | Maria Sinești | „Jocul ielelor”, de Camil Petrescu, regia Sanda Manu |
| 1984 | Gizi | „Papa Dolar”, de Andor Gabor, regia Mihai Berechet |
| 1989 | Mara de Cylli, Tomlmay | „Moștenirea”, de Titus Popovici, regia Mihai Manolescu și Horea Popescu |
| 1990 | Clitemnestra | „Trilogia antică”, după Euripide și Sofocle, regia Andrei Șerban |
| 1993 | Uma | „Ghetou”, de Josua Sobol, regia Victor Ioan Frunză |
| 1998 | Doamna Alving | „Strigoii”, de Henrik Ibsen, regia Nicolae Scarlat |
| 2001 | Ana Dmitrievna Karenina | „Cadavrul viu”, de Lev N. Tolstoi, regia Gelu Colceag |
| 2002 | Salomia | „Crimă pentru pământ”, după Dinu Săraru, regia și dramatizarea Grigore Gonța |
| 2003 | Mașa | „Mașinăria Cehov”, de Matei Vișniec, regia Cristian Ioan |
| 2007 | Irena Romescu | „Jocul ielelor”, de Camil Petrescu, regia Claudiu Goga |
| 2010 | Bătrâna | „Avalanșa”, de Tuncer Cücenoğlu, regia Radu Afrim |
În teatru la televiziune
- Smaranda – „Ochii care nu se văd”, regia Dan Necșulea
- Dona Sol – „Hernani”, de Victor Hugo, regia Cornel Popa
- Vanda – „Gaițele”, de Alexandru Kirițescu, regia Matei Alexandru
- Gena – „Titanic vals”, de Tudor Mușatescu, regia Horea Popescu
- Tița – „Bălcescu”, de Camil Petrescu, regia Horea Popescu
Cinematografie
- Darclée, regia Mihai Iacob, 1960 (figurație)
- „Mândrie”, regia Marius Teodorescu, 1960 (debut)
- „Dragoste lungă de-o seară”, regia Horea Popescu, 1963
- „La porțile pământului”, regia Geo Saizescu, 1965
- „Runda 6″, regia Vladimir Popescu-Doreanu, 1965
- „Castelanii”, regia Gheorghe Turcu, 1966
- „Frumoasele vacanțe”, regia Karoly Makk, 1967
- Războiul domnițelor (1969)
- „Pentru că se iubesc”, regia Mihai Iacob, 1971
- „Dincolo de orizont”, regia Ștefan Traian Roman, 1978
- De-aș fi Peter Pan, regia Gheorghe Naghi, 1991
- Cu un pas înainte, regia Alexandru Berceanu, Jesus del Cerro, 2007
- Moștenirea, regia Iura Luncașu, 2010
Jurnal FM 