Doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv, pentru comiterea infracţiunii de ultraj
#Postat de Carmen Vintu on august 15, 2021
Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni a transmis faptul că vineri a fost admisă propunerea arestării preventive pentru 30 de zile față de Marin Stoica și Dumitru Claudiu Dumitru, ambii de etnie rromă, care au fost reținuți pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de „ultraj”. Atât agresorii cât și victima sunt din localitatea Dolhasca.

În sarcina acestora s-a reţinut că, pe 10 august, în jurul orei 23,30, au lovit un pădurar cu o bâtă şi cu pumnii şi picioarele, în timp ce acesta se afla într-un magazin dintr-o localitate din mediul rural, pe fondul unui conflict anterior, legat de faptul că acesta nu le-ar fi dat lemne din pădurea pe care o avea în supraveghere.
În urma agresiunii, pădurarul a prezentat leziuni ce necesită pentru vindecare 18 – 19 zile de îngrijiri medicale.
Sursa :AGERPRES, https://www.Iasitvlife.ro moldova
15 august 2021
Jurnal FM 