1. David Popovici: Mi-ar plăcea ca pentru generațiile următoare să poată fi îmbinat sportul cu școala, să fie ca un stil de viață și să avem cât mai multe baze sportive în școli

„Aș vrea să profit de imaginea și de valul pe care l-am creat și să inspir cât mai mulți copii să se apuce de sport, aș vrea să inspir cât mai mulți părinți să își dea copiii la sport”, a spus tânărul la conferința de presă care a avut loc astăzi la sediul Ministerului Educației.
Despre notorietatea pe care a întâlnit-o în această vară, David spune că a rămas același băiat de dinainte.
2. Cîmpeanu: Elevii care au contraindicații certificate medical vor avea acces la școala online

Elevii care au contraindicaţii certificate medical vor avea în continuare acces la învăţământul online după începerea anului şcolar 2021-2022, a declarat, miercuri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, potrivit Agerpres.
3. Iohannis, nemulțumit de coaliția de guvernare: „Funcţionează, dar nu perfect. Sunt multe lucruri care nu funcţionează”

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat, miercuri, nemulţumit că unele reforme nu au fost realizate de coaliţia de guvernare și spune că sunt multe lucruri care nu funcționează.
4. Klaus Iohannis, vizită în Parcul Natural Comana: „Să conștientizăm acțiunile care combat schimbările climatice și să protejăm mediul”
ACTUALIZARE. Președintele Klaus Iohannis a ajuns miercuri, în jurul orei 10.00, în Parcul Natural Comana din județul Giurgiu. Șeful statului a declarat că prin vizita sa vrea să atragă atenția asupra importanței acestor zone naturale protejate.
,,O zonă ca aceasta, care e foarte aproape de București, are aceelași valoare ca un parc. Se ajunge foarte ușor, iar bucureștenii vin aici în număr mare. Vă felicit pentru proiectele pe care ni le-ați prezentat, care vor extinde această zonă și o vor face mai accesibilă pentru vizitatori”, a declarat președintele, înainte de a merge cu barca să viziteze împrejurimile.
5. Comisia Europeană va trimite avioane, elicoptere și pompieri în Grecia, Italia, Albania și Macedonia de Nord, pentru a sprijini autoritățile locale în lupta cu incendiile masive

Comisia Europeană (CE) a anunţat miercuri că va trimite avioane, elicoptere şi pompieri către Grecia, Italia, Albania și Macedonia de Nord pentru a sprijini autoritățile locale în lupta cu incendiile masive de vegetație, potrivit AFP, citat de Agerpres.
Două aeronave de tipul Canadair din Franța vor fi trimise în zonele afectate din Italia, a transmis CE într-un comunicat.
De asemenea, două avioane pentru intervenţii în caz de incendiu din Cipru vor ajunge în Grecia, împreună cu o echipă de luptă împotriva incendiilor, având scopul de a susține operațiunile de pe teren ale autorităților elene, mai arată CE.
Albania va primi două elicoptere din Republica Cehă și Țările de Jos, în timp ce Slovenia va trimite o echipă de 45 de pompieri în Macedonia de Nord.
Comisia Europeană suportă cel puțin 75% din costurile legate de transport, iar ajutorul CE este mobilizat prin mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene.
6. Sex vs. gen: Care sunt diferențele dintre cele trei tipuri de cărți de identitate prevăzute în legislație
În prezent există trei tipuri de cărți de identitate în România, după cum este prevăzut în Hotărârea de Guvern (HG) nr. 295 din 10 martie 2021: carte de identitate (clasică), carte de identitate provizorie și cartea de identitate electronică.
În cartea de identitate clasică este prevăzut „sexul” persoanei care îl deține, în timp ce în noua carte de identitate electronică este precizat „genul” deținătorului, care este trecut, după se cum arată în HG nr. 295 din 10 martie 2021, „F pentru feminin și M pentru masculin”. În cartea de identitate provizorie nu este inclusă nicio precizare legată de „sexul” sau „genul” deținătorului.
7. 28 de mii de euro pentru cei care vor să se stabilească în sudul Italiei. Nouă localități s-au înscris în proiectul finanțat cu 700 de mii de euro
Anunțul făcut în luna iulie a ajuns să fie preluat de ziare din toată lumea, însă până acum nu s-au prezentat clar criteriile de accesare a fondurilor
Se propune un ”venit de reședință” pentru cei care vor să se stabilească aici.
Proiectul nu se adresează tuturor, ci doar persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani, care provin dintr-o localitate cu peste 2.000 de locuitori din Italia sau din alt stat european. Noii locuitori ai micilor sate vor trebui să se mute în locațiile desemnate cu scopul de a începe sau de a reporni o activitate comercială.
8. Auchan și Carrefour ar discuta despre o posibilă fuziune (cotidian economic brazilian) / Banca Bryan Garnie vede mai degrabă posibil un schimb de active
Discuțiile Carrefour cu competitorii săi pentru posibile fuziuni sau achiziții nu sunt surprinzătoare, notează banca specializată în servicii de M&A Bryan Garnier, după ce cotidianul brazilian Valor Economico a publicat recent un articol care afirma că Auchan și Carrefour discută despre o posibilă fuziune la nivel global, transmite Bloomberg.
9. Șefa Comisiei Europene cere SUA să ridice interdiciția de intrare pe teritoriul lor a călătorilor europeni

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut miercuri Statelor Unite ale Americii să ridice cât mai repede posibil o interdicţie aplicată pe scară largă pentru sosirile din Europa în contextul pandemiei de coronavirus, relatează dpa, citată de Agerpres.
„Insistăm pentru ca reguli comparabile să fie aplicate sosirilor în ambele direcţii”, a afirmat Ursula von der Leyen pentru grupul media RND într-o declaraţie dată publicităţii miercuri.
Situaţia epidemiologică din SUA şi UE este foarte similară la ora actuală, apreciază şefa executivului european.
10. O femeie de 25 de ani din Iași a născut a şasea oară prin cezariană, în interval de 10 ani
O pacientă în vârstă de 25 de ani de la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” din Iași a fost operată de cezariană pentru a șasea oară în ultimii zece ani, potrivit Agerpres.
11. Iohannis: În PNL e o luptă pentru voturi. Așa se desfășoară o campanie, cu acuzații la adresa competitorilor. Nu se rupe partidul
Președintele Klaus Iohannis a vorbit, miercuri, despre campania internă din Partidul Național Liberal. Președintele spune că trebuie „să privim lucrurile destul de relaxat și natural”, deși cele două tabere se acuză reciproc de mai bine de o lună. Iohannis a vorbit și despre acuzațiile făcute de Ludovic Orban, care a spus că „forțe exterioare” partidului „sucesc mâini la spate”.
12. Peste o mie de tone de gunoaie, care urmau să intre ilegal în România, au fost oprite la Cernavodă

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat într-un transport pe fluviul Dunărea o barjă încărcată cu peste 1.050 tone deşeuri din fier, sosite în portul Cernavodă, care urmau să fie importate în România, din Serbia, fără respectarea prevederilor legale, arată un comunicat al instituției.
În data de 03.08.2021, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța și reprezentanți ai Căpităniei Cernavodă au procedat la efectuarea controlului de frontieră, pe sensul de intrare în țară, a unui convoi format dintr-un împingător cu şase barje, sosit în portul Cernavodă, din direcția Serbia. Convoiul era format din cinci barje încărcate cu cereale şi una cu 1.054,6 tone deşeuri din fier, conform documentelor.
https://www.digi24.ro
13. Medic veterinar: Când e caniculă și ieșim din bloc să punem un castron cu apă pentru cățeii și pisicile fără stăpân. E un gest simplu

Milo a fost în studioul Digi24, în emisiunea Jurnalul de Seară. Are 3 luni și își caută o familie.
V-ați gândit vreodată că atunci când este foarte cald, animalelor străzii nu le dă nimeni apă? Unii oameni le mai dau câteodată câinilor, pisicilor câte ceva de mâncare. Dar apă? Mai ales pe caniculă. Cosmin Prelipceanu a stat de vorbă pe această temă, dar și despre transformarea animalelor după adopție, cu medicul veterinar Aurelian Ștefan și Hilde Tudora, coordonatorul Protecției Animalelor de la Consiliul Județean Ilfov.
Un cățel îți schimbă viața în bine. Și nu frumusețea este cea care contează.
14. Un român venit din Olanda avea certificat UE de vaccinare și apărea în Registrul Național, deși nu era în țară la data imunizării

Scannere mobile pentru verificarea codurilor QR de pe certificatele digitale privind COVID la Poliția de Frontieră. Foto: Facebook/Poliția de Frontieră Română
Poliţiştii de frontieră arădeni cercetează cazul românului întors în ţară care era nevaccinat dar care la frontieră a prezentat un certificat digital UE, ale cărui date se regăseau şi în Registrul Naţional de Vaccinare.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Alexandru Dincă, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că se fac cercetări pentru trei infracţiuni.
15. Lingouri de aur, acces gratuit la plajă, ouă și pui, vacanţe, băuturi și chiar canabis – ce stimulente folosesc autoritățile din toată lumea pentru a încuraja vaccinarea
Bonusuri la salarii, concedii, pachete de fitness, vouchere, gustări tipic locale, pui de casă, acces gratuit la plajă – acestea sunt câteva din soluțiile inventariate de publicația italiană Il Sole 24 Ore, potrivit Rador.
La Moscova au inventat chiar și o loterie auto, iar în Japonia au ajuns să ofere apartamente de lux și lingouri de aur pentru cei care fac vaccinul. Strategiile de promovare a vaccinării în masă, de convingere a celor nehotărâți să se vaccineze, sunt variate și pline de imaginație, atât în Italia, cât și în străinătate.