Actorul Mihail Pascaly a fost un animator al vieții teatrale din România
#Postat de Carmen Vintu on iulie 21, 2021
Cu 162 de ani în urmă, la 21 iulie 1861, la București, pe scena Teatrului cel Mare (ulterior Teatrul Național) a avut loc prima reprezentație a piesei „Hamlet” de William Shakespeare, avându-l în rolul principal pe Mihail Pascaly (1830 – 1882), primul actor român care l-a întruchipat pe Hamlet.

Mihail Pascaly (n. 1830, București, Țara Românească – d. 30 septembrie 1882, București, România) a fost un actor român, regizor, director de teatru, profesor, traducător, autor dramatic și publicist. A fost un animator al vieții teatrale din România. Activitatea lui a fost legată de mișcarea pentru afirmarea și dezvoltarea artei și culturii naționale românești. Prin călătoriile sale în străinătate a ținut legătura cu realizările din arta scenică a timpului. A fost director al Teatrului Național până în 1877. A efectuat numeroase turnee prin România și Austro-Ungaria.
Pascaly a introdus în repertoriul scenei românești marea literatură dramatică universală, reprezentată de Shakespeare, Dumas, Vigny, etc. O dată cu aceasta el a deschis și drumul melodramei. Susținând dramaturgia originală, a introdus în repertoriul său mai ales piesele istorice. Deși Pascaly a dovedit talent și pentru comedie („Revizorul”, după Gogol), stilul său de joc s-a adaptat în special dramei romantice.
Sinceritatea pasionată, patetismul jocului său transmiteau spectatorului o adâncă emoție. A jucat în piese precum: „Idiotul”, „Hamlet”, „Ștrengarul de Paris”, „Sărmanul Jack” sau comediile lui Victorien Sardou, o parte din care care el însuși le-a tradus. 1873 – Soția sa, actrița Matilda Pascaly, moare din cauza manevrării greșite a cablurilor ce o țineau în zbor. Juca rolul îngerului din Don Juan de Marana.
In memoriam
În 1882 sculptorul Ioan Georgescu a realizat portretul actorului Mihail Pascaly, turnat în bronz pentru a fi expus în foaierul Teatrului Național. În prezent, portretul există în mai multe exemplare: – bronzul original, aflat și acum la Muzeul Teatrului Național din București; – un exemplar în bronz la Muzeul de Artă Brașov.
Portret Mihail Pascaly (1882), de Ion Georgescu, bronz, de la Muzeul Național de Artă al României
Jurnal FM 