S-a întâmplat în 17 iulie 1945, 17.VII – 2.VIII
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on iulie 17, 2021
S-a întâmplat în 17 iulie 1945, 17.VII – 2.VIII: A avut loc Conferinţa de la Potsdam (Germania) a şefilor de stat şi de guvern ai SUA, Marii Britanii şi URSS, consacrată reglementării situaţiei postbelice în Europa. Statele Unite ale Americii au fost reprezentate de Harry Truman, URSS de Iosif Visarionovici Stalin şi Regatul Unit al Marii Britanii de Winston Churchill apoi de Clement Attlee. Pe agenda de lucru a conferinţei s-au aflat şi problemele ordinii internaţionale postbelice, problemele tratatelor de pace şi aprecierea efectelor războiului. Declaraţia de la Potsdam a fost semnată la 26 iulie 1945 de către Clement Attlee, Harry Truman şi Iosif Vissarionovici Stalin.

Stalin, Churchill și Truman— și Clement Attlee, care l-a înlocuit pe Churchill după ce partidul Laburist a învins Partidul Conservator în alegerile generale din 1945—s-au adunat să decidă cum să administreze Germania Nazistă înfrântă, care semnase capitularea necondiționată cu nouă săptămâni mai devreme, la 8 mai.Pe agenda de lucru a conferinței s-au aflat și problemele ordinii internaționale postbelice, problemele tratatelor de pace și aprecierea efectelor războiului. Hotărârile conferinței au constat în:
– Retrocedarea tuturor anexărilor făcute de Germani după 1937 și separarea Austriei de Germania.
– Declarația obiectivelor ocupării Germaniei de către Aliați: demilitarizarea, denazificarea, democratizarea și demonopolizarea țării.
– Acordul de la Potsdam, care cerea împărțirea Germaniei și Austriei în câte patru zone de ocupație, (asupra cărora se căzuse de acord, în principiu, la Conferința de la Ialta), ca și împărțirea similară a celor două capitale, Berlin, respectiv Viena.
– Acordul pentru punerea sub acuzare și judecarea criminalilor de război naziști.
– Stabilirea liniei Oder-Neisse ca frontieră a Poloniei postbelice.
– Expulzarea germanilor rămași în afara granițelor Germaniei postbelice.
– Acordul asupra reparațiilor de război. Aliații și-au estimat pierderile la 200 de miliarde de dolari SUA. La insistențele aliaților occidentali, Germania a fost obligată să plătească doar 20 de miliarde în proprietăți germane, produse industriale și forță de muncă. Până la urmă, izbucnirea Războiului Rece a împiedicat plata întregii sume. Ca urmare a propunerii lui Stalin, Polonia nu a fost trecută pe lista beneficiarilor compensațiilor plătite de Germania, pentru că ar fi urmat să primească o parte de 15% din compensațiile cuvenite Uniunii Sovietice. Aceste sume nu au fost primite niciodată de polonezi.
– Aliații au căzut de acord asupra Declarației de la Potsdam în care erau stabiliți termenii capitulării pentru Japonia.
Articolul complet aici: https://jurnalspiritual.eu/s-a-intamplat-in-17-iulie-1945-17-vii-2-viii/
Jurnal FM 