Current track

Title

Artist


Aproape 100 de cazuri noi de COVID-19, confirmate în județul Suceava

#Postat de on aprilie 7, 2020

Numărul total de cazuri confirmate în județul Suceava cu noul coronavirus ajunge marți, 7 aprilie, la 1.322 de persoane. De la raportarea de luni, 6 aprilie, au fost confirmate alte 94 de cazuri. La acest moment, numărul deceselor provocate de COVID-19 în județ este de 48.

Potrivit Prefecturii Suceava, în acest moment, în autoizolare la domiciliu se află 2.798 de persoane, iar în carantină instituționalizată, 1.284. Până la această dată, au ieșit din autoizolare 7.126 de persoane, iar din carantină instituționalizată – 244. Numărul locurilor disponibile pentru carantină la data de 7 aprilie este de 73 locuri.

În ultimele 24 de ore, au fost verificate 3.893 de persoane aflate în autoizolare sau carantină și 74 de societăți comerciale, pentru impunerea interdicțiilor pe timpul stării de urgență.  La aceste acțiuni au participat 382 polițiști, 129 polițiști locali, 37 de militari MApN și 150 de jandarmi. Pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare privind circulația persoanelor, s-au aplicat 157 de sancțiuni contravenționale, în valoare cumulată de 294.000 lei.

Prefectul Alexandru Moldovan a precizat că în județ sunt 37 de centre de carantină, însă este necesar ca numărul acestora trebuie să fie suplimentat, întrucât sunt foarte mulți cetățeni care se întorc și acum din străinătate și trebuie, conform legii, să fie carantinați. Se poartă discuţii și cu proprietari de unități de cazare din zonele Vatra Dornei și Rădăuți, pentru a putea asigura locurile necesare. De asemenea, pentru cadrele medicale se caută în continuare soluții de cazare. Prefectul de Suceava a precizat că o opţiune ar fi Căminul Studențesc nr. 4 de la Universitate, la care s-ar putea adăuga un cunoscut hotel, unde cei din linia întâi ar avea condiții foarte bune de cazare.

The post Aproape 100 de cazuri noi de COVID-19, confirmate în județul Suceava appeared first on JurnaldeRadauti.ro.


Aproape 100 de cazuri noi de COVID-19, confirmate în județul Suceava was first posted on aprilie 7, 2020 at 10:43 am.
©2020 „JurnaldeRadauti.ro„. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at preot.munteanu@gmail.com