Ce avioane mai zboară deasupra Bacăului ?!
#Postat de admin on aprilie 6, 2020
Aparatele de zbor au reprezentat mereu o soluție salvatoare în situații de criză. Bacăul are o tradiție în producția și mentenanța avioanelor.
Chiar dacă zborurile civile s-au redus foarte mult, pasionații de fotografie și avioane de la Plane Spotters declară că au avut noroc de zborurile militare. Și nu orice zboruri, în această perioadă au avut parte de teste cu #Mig21 Lancer-C.
Fie în tranzit, pentru reparații sau cu scopuri militare, printre păsările cerului cu aripi de metal care au vizitat văzduhul Bacăului, s-au mai numărat: AN-30, C-130 Hercules, C-27J Spartan, RoAF AN-30, OK-TSS Smartwings Boeing 737-81M(WL), IAR 330 PUMA -MEDEVAC.

Zilele trecute, un transport de 45 de tone de echipament medical a ajuns din Seul pe aeroportul Otopeni.
În momentele grele – 12 naţiuni, o echipă
În momentele grele – 12 naţiuni, o echipă,,Mi-am făcut datoria ca de obicei, dar de data aceasta a fost şi mai important pentru România! Am aliniat planetele în scurt timp, dar acest lucru a presupus o mulţime de provocări. De şapte zile dorm numai patru ore pe noapte şi în rest muncă, muncă, muncă… E extraordinar când văd că totul merge mai bine şi aşa cum am plănuit, ca un ceas elveţian”, ne-a împărtăşit un militar aparţinând Bazei 95 Aeriene din cadrul personalului implicat în transportul celor 45 de tone de echipament medical care a ajuns ieri din Seul pe aeroportul Otopeni .
Publicată de Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu” pe Vineri, 27 martie 2020
,,Mi-am făcut datoria ca de obicei, dar de data aceasta a fost şi mai important pentru România! Am aliniat planetele în scurt timp, dar acest lucru a presupus o mulţime de provocări. De şapte zile dorm numai patru ore pe noapte şi în rest muncă, muncă, muncă… E extraordinar când văd că totul merge mai bine şi aşa cum am plănuit, ca un ceas elveţian”, ne-a împărtăşit un militar aparţinând Bazei 95 Aeriene Bacău din cadrul personalului implicat în transportul celor 45 de tone de echipament medical care a ajuns ieri din Seul pe aeroportul Otopeni .
Tocmai s-au împlint 16 ani de la aderarea României la NATO și 71 de ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice. Indiferent de locul în care își desfășoară misiunile, militarii români sunt apreciați pentru eforturile și profesionalismul de care dau dovadă.
Ziua NATO în România se marchează, începând din 2005, în prima duminică a lunii aprilie, în baza unei propuneri legislative. La alegerea datei s-a ținut seama de apropierea de data oficială a aderării României la Alianța Nord-Atlantică (29 martie 2004) și de data arborării oficiale a drapelului român la sediul NATO de la Bruxelles (2 aprilie 2004).
The post Ce avioane mai zboară deasupra Bacăului ?! appeared first on JurnaldeBacau.ro.
Ce avioane mai zboară deasupra Bacăului ?! was first posted on aprilie 6, 2020 at 2:34 pm.
©2020 „JurnaldeBacau.ro„. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at preot.munteanu@gmail.com
Jurnal FM 








