,,VACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ!”, campanie derulată de polițiștii de prevenire ai IPJ Suceava
#Postat de Carmen Vintu on iulie 12, 2021
Pe perioada vacanței de vară, copiii participa la tabere școlare sau la alte acțiuni cu caracter recreativ.

Atenția polițiștilor se îndreaptă către activitățile minorilor, pentru ei fiind organizate activități de informare și responsabilizare a tinerilor și părinților în scopul prevenirii unor situații victimale sau de risc pentru copii.

Poliţiştii de prevenire derulează campania ,,Vacanţă în Siguranţă” în cadrul căreia sunt organizate mai multe tabere de vară şi şcoli de vară cu tematică preventivă, beneficiari urmând a fi peste 500 de copii din mediul rural şi urban.

Pentru promovarea valorilor reale polițiștii îi identifică pe cei care doresc să fie voluntari în activitățile preventive și să își asume rolul de formatori de opinie în rândul colegilor.

Polițiștii reamintesc faptul că perioada mult așteptată de copii, dar și de părinți, care aduce relaxare și implică deplasarea în zone de agrement, petrecerea de către copii a unor perioade de timp mai mari fără supraveghere, circulaţie mai intensă pe drumurile publice, poate aduce și situații neplăcute, în cazul în care nu se ține cont de câteva recomandări.

Pentru o vacanță liniștită, fără evenimente, care să vă afecteze sănătatea, viața sau bunurile, polițiștii suceveni recomandă:
***Sfaturi pentru copii:
- Atunci când intraţi pe Internet;
- Dacă ieşiţi la joacă;
- Atunci când plecaţi cu părinţii/rudele în vacanţă;
- În spaţiile de cazare;
- La munte;
- Pe plajă sau la ștranduri;
***Sfaturi pentru părinţi:
***Sfaturi pentru siguranța locuinței;
Pe perioada vacanței de vară, polițiștii IPJ Suceava vor continua și intensifica acțiunile de prevenire, organizând activități informativ-educative, în taberele, centrele de plasament și cele de tineret și sport de pe raza județului nostru.
Vacanță plăcută și liniștită!
11 iulie 2021, IPJ Suceava
1_PDFsam_Actiuni_pentru_siguranta_copiilor_pe_perioada_vacantei_de_vara 2_PDFsam_Actiuni_pentru_siguranta_copiilor_pe_perioada_vacantei_de_vara 3_PDFsam_Actiuni_pentru_siguranta_copiilor_pe_perioada_vacantei_de_vara
Jurnal FM 