Current track

Title

Artist


Din luna august, o nouă specialitate cu paturi la Spitalul Buhuși

#Postat de on iulie 10, 2021

Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși a obținut avizul Ministerului Sănătății privind înființarea unei noi structuri cu paturi, respectiv compartimentul Otorinolaringologie (O.R.L).

Această structură face parte din cadrul secției Chirurgie generală și vine în întâmpinarea cerințelor pacienților care vor putea beneficia astfel de internări continue, internări de zi și intervenții chirurgicale pe această specialitate la spitalul din Buhuși.

Otorinolaringologie, sau prescurtat ORL, este specialitatea medicală care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor urechii, nasului, gâtului, căilor respiratorii superioare, sinusurilor.

Direcția de Sănătate Publică Bacău a eliberat autorizația sanitară de funcționare pentru noua structură cu paturi iar Consiliul Local Buhuși a aprobat modificarea structurii organizatorice. „Pacienții trebuie să beneficieze de o arie cât mai largă de specialități medicale, fără a mai fi nevoiți să se adreseze altor unități sanitare”, a declarat Constantin Poiană, managerul spitalului din Buhuși.

În acest moment, Spitalul “Prof.Dr.Eduard Apetrei” Buhuși are o capacitate de 173 de paturi pentru internări continue (13 secţii şi compartimente: Pediatrie, Medicina Interna, Cardiologie, Reumatologie, Diabet zaharat, nutriție si boli metabolice, Recuperare medicala, Medicina Interna Cronici, Ingrijiri Paliative, Neurologie, Chirurgie generala, Ortopedie-Traumatologie, Urologie, O.R.L., A.T.I., Boli Infectioase, Psihiatrie cronici) şi 20 paturi pentru internări de zi (medico-chirurgicale-15 paturi, boli infecțioase-3 paturi, pediatrie-2 paturi).


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *