Current track

Title

Artist


S-a întâmplat în 10 iulie 138
de Nicolae Uszkai, Brașov

#Postat de on iulie 10, 2021

S-a întâmplat în 10 iulie 138: A murit Hadrian, împărat roman (n. 76). Publius Aelius Traianus Hadrianus (24 ianuarie 76 – 10 iulie 138), cunoscut ca Hadrian, a fost Împărat Roman (117-138). Hadrian a fost al treilea dintre aşa-zişii „cei cinci împăraţi buni ai Imperiului Roman”. A iniţiat o serie de reforme în armată şi justiţie; arta şi arhitectura au înflorit în timpul domniei lui. În capitală este restaurat Panteonul, se construieşte Mausoleul sau viitorul Castel San Angelo – mormântul împăraţilor romani până la Caracalla. Hadrian a acordat o deosebită atenţie promovării filosofiei şi literaturii, manifestând o pronunţată înclinare pentru cultura greacă. Legat de vizitele împăratului în Dacia, au loc două reorganizări administrative ale provinciei, împărţită în 119 în Dacia Superior şi Dacia Inferior, iar în 123 în Dacia Porolissensis, Dacia Superior şi Dacia Inferior.

Hadrian

Description Marble bust of Hadrian from Tivoli 125-130 AD. From the British Museum inv. 1805.0703.95. Photo taken at the Oog in oog met de Romeinen (Eye to Eye with the Romans) Exhibition in the Gallo-Romeins Museum of Tongres.
Date
Source Bust of Hadrian from Tivoli 125-130 AD
Author TimeTravelRome

Licensing[edit]

w:en:Creative Commons
attribution
This file is licensed under the Creative Commons Attribution 2.0 Generic license.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Bust_of_Hadrian_from_Tivoli_125-130_AD_%2851234150499%29.jpg

Originar din provincia Baetica din Hispania, ca și Traian, care îi este rudă și tutore și cu a cărui nepoată, Vibia Sabina, se va căsători, Hadrian își începe cariera în rândurile armatei. Guvernator al Siriei (din 116/117), Hadrian este adoptat de către Traian și, la insistențele Plotinei, soția acestuia, desemnat pe patul de moarte, succesor (8 august 117). Începutul domniei lui Hadrian este marcat de „conspirația celor patru consulari”, soldată cu executarea lor. Spirit neliniștit, sensibil, de o neobosită curiozitate, Hadrian a străbătut, în lungi călătorii, toate provinciile imperiului, în care a petrecut mai mult timp decât la Roma.

Articolul complet aici: https://jurnalspiritual.eu/s-a-intamplat-in-10-iulie-138/


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *