Current track

Title

Artist


Servicii medicale de prevenție decontate de stat pentru asigurații de peste 40 de ani

#Postat de on iulie 8, 2021

Persoanele asigurate, cu vârsta de peste 40 de ani, beneficiază de un pachet de prevenţie decontat de stat, conform Contractului-cadru pentru serviciile medicale aferent anilor 2021-2022 ce se regăseşte în Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.068/627/2021, publicat miercuri în Monitorul Oficial. 

Pachetul de prevenție se adresează persoanelor cu vârsta de 40 de ani şi peste, care nu au afecţiuni cunoscute sau simptome, ce prevede consultaţii oferite de medicul de familie pentru evaluarea riscului, analizarea obiceiurilor de viaţă, precum şi monitorizare, potrivit avocatnet.ro.

Acest pachet de consultaţii preventive de evaluare a riscului individual pentru cei de peste 40 de ani va fi acordat anual pacienţilor de către medicul de familie.

Pachetul de prevenţie cuprinde maximum 3 consultaţii: consultație de evaluare inițială, consultaţie pentru intervenție individuală privind riscurile modificabile şi consultație pentru monitorizare/control ce pot fi acordate într-un interval de maxim 6 luni consecutive. 

Prin aceste consultaţii se urmăreşte identificarea şi intervenţia asupra riscurilor ce duc la apariţia bolilor cardiovasculare şi metabolice, cancerul sau afecţiunilor mintală sau care ţin de reproducere.

Evaluarea complexă a riscului individual în funcţie de vârstă/sex va fi realizată prin consultaţie şi/investigaţii specifice consemnate în riscogramă.

Riscograma va cuprinde informaţii legate de evaluarea:

-stilului de viaţă: fumat, consumul problematic de alcool, activitatea fizică, dietă, precum şi sfat minimal pentru schimbarea comportamentelor;

-riscului cardiovascular, prin consemnarea tensiunii arteriale, indicelui de masă corporală, istoricului familial de deces prematur prin boală cardiovasculară şi/sau boli familiale de metabolism lipidic, a –-colesterolului total, glicemiei şi a creatininei serice, pentru cei cu tensiune arterială ridicată;

riscului oncologic: includerea persoanelor eligibile pentru intervenţii de screening în programele naţionale, trimiterea persoanelor cu risc înalt pentru evaluarea şi monitorizare de specialitate (risc înalt de cancer mamar, colorectal, ovarian etc);

riscurilor privind sănătatea mintală: va fi făcut un screening pentru depresie şi o evaluarea a celor cu adicţii sau a unui comportament problematic de alcool;

riscurilor semnificative legate de sănătatea reproducerii.

În urma consultaţiilor de prevenţii, medicul de familie va elibera bilete de trimitere pentru specialităţile medicale în care riscurile de îmbolnăviri ale pacientului sunt mai ridicate.

Analizele de sânge prevăzute în pachetul de prevenţie pentru cei de peste 40 de ani prevede următoarele:

Hemoleucogramă completă;

VSH;

Glicemie;

Colesterol seric total;

LDL colesterol;

Creatinina serică;

PSA la bărbaţi;

TSH şi FT4 la femei.

Documentul prevede că furnizorul de analize de laborator efectuează fără recomandarea medicului de familie examenul citologic al frotiului sangvin (numai dacă este efectuat de medicul de laborator sau de specialişti cu studii superioare nemedicale care au specializare în hematologie) în cazul în care hemoleucograma completă prezintă modificări de parametri.

Sursa/avocatnet.ro

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *