Current track

Title

Artist


„Oameni care au fost”.  Constantin Lecca, pictor, revoluționar, tipograf, publicist și profesor
de Nicolae Uszkai, Brașov

#Postat de on august 31, 2022

Motto: Fiecare om ar trebui să asculte puţină muzică, să citească puţină poezie şi să privească o pictură frumoasă în fiecare zi din viaţa sa, astfel încât îngrijorările lumeşti să nu-i oblitereze simţul frumosului pe care Dumnezeu l-a implantat în sufletul uman.” – Johann Wolfgang von Goethe

Stimați cititori, așa cum știți deja, în fiecare miercuri, aici, la „Jurnal de Brașov”, sub titlul „Oameni care au fost”, vă invit să mai aflăm câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre, fie ei din Brașov și împrejurimi, fie de pe tot cuprinsul țării și din toate timpurile. Astăzi, vă aduc în atenție câteva gânduri în câteva rânduri despre brașoveanul Constantin Lecca, un important și interesant pictor român.

 

Pe scurt, despre câteva repere ale vieții sale, trebuie să vă amintesc că a pictat compoziţii şi portrete cu temă istorică cunoscute („Uciderea lui Mihai Viteazul”); portrete ale contemporanilor săi (de exemplu: Maria Trifu-Maiorescu; Autoportret etc). A fost primul pictor român care a executat pictură bisericească în stil occidental și a pictat numeroase compoziţii şi portrete de inspiraţie istorică, precum şi portrete ale protipendadei momentului. A colaborat timp de cincisprezece ani cu Mişu Popp, prietenul său brașovean cu şi Barbu Stănescu, împreună cu care a pictat numeroase biserici din Bucureşti (Curtea Veche, Sfânta Ecaterina, Sfântul Gheorghe-Nou, Răzvan Vodă, Radu Vodă) şi din ţară. Ca editor, Constantin Lecca a înfiinţat prima tipografie din Craiova şi prima revistă culturală din Oltenia, revista „Mozaic”, în 1838. Ca pedagog, a activat timp de cincisprezece ani ca profesor de desen la Şcoala Centrală din Craiova, iar după Revoluţia din 1848 a fost profesor de desen la Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti. În politică, s-a remarcat ca participat la Revoluţia de la 1848 şi a susţinut unirea şi independenţa Principatelor. După 1870, bolnav fiind, artistul s-a retras din viaţa artistică. A murit în 1887 şi a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Rândurile anterioare au redat, pe scurt, cine a fost acest om, iar cele ce urmează încearcă să dezvolte percepția publică despre existența sa. Născut la Braşov, la 4 august 1807, într-o familie de negustori originari din Oltenia, el a fost elev eminent al şcolii româneşti din Șcheii Brașovului, ulterior al gimnaziului săsesc din Braşov şi la Blaj. În anul1827, a plecat la Buda pentru a învăţa meşteşugul picturii. Din păcate, acolo n-a prea avut de la cine învăţa, aşa că putem spune că a fost, cel puţin în această direcţie, un autodidact. În schimb, la Buda, Lecca a întâlnit un grup de români patrioţi, preocupaţi să ducă mai departe idealurile şcolii ardelene şi să demonstreze, cu mijloace ştiinţifice, latinitatea şi continuitatea neamului românesc pe meleagurile sale. Ajuns un apropiat al lui Zaharia Caracalechi, el a devenit colaborator al revistei „Biblioteca românească“, unde a publicat articole de istorie, literatură, traduceri şi mai ales portrete de domnitori români.Conform planurilor sale, Lecca urma să plece la Roma să studieze operele maeștrilor renascentiști și creația lui Rafael. Cum Petru Maior a decedat la Buda în anul 1821, opera sa istorică a fost preluată și continuată de către studenții români de aici. Ideile patriotice ale lui Petru Maior, precum și demonstrarea continuității și latinității poporului român în spațiul transilvănean au fost principalele preocupări ale colaboratorilor revistei „Biblioteca românească”, în perioada 1829 – 1834, revistă editată de către Damaschin T. Bojincă la Buda. De la Gheorghe Șincai și Petru Maior s-au moștenit ideile progresiste ce l-au animat pe editorul și conducătorul acestei reviste, Zaharia Carcalechi. Zaharia Carcalechi spunea că Lecca s-a descurcat la Buda foarte greu din punct de vedere financiar, motiv pentru care Carcalechi a publicat un anunț în „Biblioteca românească”, pentru ajutorarea acestuia.

Apelul pe care l-a făcut Carcalechi a avut un ecou la Ion Heliade-Rădulescu, care a publicat și el în „Curierul românesc” anunțul: „Vrând să meargă la Roma și să se perfecționeze în copierea modelelor și fiind lipsit de mijloace, tânărul pictor cere ajutor poporului român.” Lecca a făcut, în vara anului 1830 și în 1831, o lungă călătorie în Moldova, Țara Românească și Ardeal, împreună cu mentorul său Zaharia Carcalechi. Există chiar ecouri în presa acelor ani. Astfel, „Curierul românesc” a publicat în septembrie 1830, faptul că Lecca s-a întors după trei luni de călătorii la București și că: „Lecca, în vremea călătoriei sale, a zugrăvit toate ruinele românilor pe car e le-a vizitat și că toate aceste zugrăveli vor putea fi văzute în paginile Bibliotecii românești.” Cu ocazia călătoriei sale prin Principate, Lecca a întocmit un album de călătorie în care și-a scris impresiile. Tot în acest album există și niște însemnări făcute de către Heliade-Rădulescu cu ocazia trecerii lui Lecca prin București. În plus față de de desenele executate de Lecca în această călătorie, el a mai făcutt și portrete, cum este cel al lui Ion Cărpenișeanu, fiul slugerului Diamandi. Acest portret realizat în septembrie 1830, a fost semnat cu litere chirilice și este una din primele lucrări artistice pe care Lecca le-a făcut. Se cunoaște faptul că Ion Cărpenișeanu era în acel an elev al școlii militare și avea șaisprezece ani. Istoricul și criticul de artă George Oprescu l-a considerat a fi „un document prețios pentru istoria costumației noastre militare și a reînființării armatei naționale, straja pământeană”. În revista „Biblioteca românească” din Buda, Constantin Lecca a publicat studiul „Viața prințipiului și eroului Moldovei Ștefan cel Mare”. Studiul este, practic, o cronologie a faptelor domnitorului, cronologie extrasă din cronicile românești precum și din diverse publicații străine. La sfârșitul studiului, Constantin Lecca spunea despre Ștefan cel Mare: „un om nu prea mare de statură, adânc gânditor, nu măreț, plin de duh, apărător al dreptului său, de față la orice bătaie, înțelegea foarte bine măiestria războiului, mai întotdeauna în triumf de biruință înturnându-se, niciodată prin nenorocire strâmtorat, apururea așteptând o mai bună soartă”. Numele de Leca apare în lista abonaților revistei încă din anul 1821, Ioan R. Leca și mai târziu Constantin D. Lecca, „pictor de închipuiri”.

În anul 1833, Constantin Lecca s-a stabilit la Craiova. Cum a ajuns aici și ce anume l-a determinat să se stabilească la Craiova, nu se știe cu exactitate, dar cert este faptul că, în acel an, Lecca a fost invitat să ocupe postul de profesor de desen la Şcoala Centrală din capitala Olteniei şi, tot în acel an, el a semnat şi datat „Portretul profesorului Grigore Pleşoianu”, „Portretul prefectului de Romanaţi Gh. Coţofeanu” şi alte câteva portrete. Constantin Lecca a fost, astfel, primul profesor de desen recunoscut din Oltenia, a fost acela care a înfiinţat prima tipografie din Craiova, la anul1837, prima revistă de cultură din Oltenia, „Mozaicul“, în 1838, a fost primul pictor român modern din acest colţ de ţară şi primul pictor român care a executat, la noi, pictură bisericească în stil occidental. Lecca a făcut la Craiova ceea ce Gheorghe Asachi a realizat la Iași cu „Albina Românească”, Heliade Rădulescu la București cu „Curierul românesc” și Zaharia Carcalechi la Buda cu revista „Biblioteca românească”.

Cei cinsprezece ani cât a a durat viața sa profesională și personală la Craiova, sau mai exact cât a fost legat de acest oraş, sunt consideraţi a fi cei mai importanţi din viaţa sa. Astfel, la Craiova şi-a întemeiat o familie, i s-au născut cei şapte copii, şi-a făcut o situaţie materială care i-a permis să-și pună la adăpost traiul zilnic și să nu aibă grija zilei de mâine, să călătorească la Buda, la Viena, la Roma (pentru o perioadă de mai mult de un an) şi la Paris (în ultimele luni ale anului 1847 şi primele luni ale anului 1848). Atunci, la Paris, unde a mers de fapt pentru a se perfecţiona în arta sa îndrăgită, Lecca s-a aflat în cercul „Societăţii studenţilor români” alături de Nicolae Bălcescu, Dimitrie Bolintineanu, fraţii Brătianu, Golescu, Romanescu și mulți alții. În perioada sa craioveană, Constantin Lecca a pictat o serie de tablouri care au rămas de referinţă în arta românească. Merită amintite, astfel, „Portretul lui Ioan Maiorescu”, „Portretul Mariei Maiorescu”, „Portretul Maricicăi Bibescu”, „Portretul lui Iancu Vladimirescu”, „Autoportret” (1840), portretele soţilor Lăceanu, Pavlovici ş.a. Tot atunci, el a pictat unele portrete ale membrilor familiilor Bengescu, Brăiloiu, Otetelişeanu, Strâmbeanu, Cernătescu, a pictat portrete ale domnitorilor din trecut sau ale contemporanilor cu demnităţi politico-militare cu rang înalt, a pictat bisericile Sf. Ilie şi Madona Dudu din Craiova, sau compoziţiile istorice: „Uciderea Brâncovenilor”, „Moartea lui Mihai Viteazul”, „Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul” ş.a.

 

Participant la evenimentele din vara fierbinte a anului revoluţionar 1848, Lecca a fost nevoit să părăsească Craiova de teama represaliilor pe care le-ar fi putut suferi, el și familia sa. Şi-a părăsit familia, casa, postul de profesor la Şcoala Centrală. O nouă perioadă începea, în felul acesta, în viaţa sa. După un refugiu de un an şi ceva în Braşovul natal, Lecca s-a stabilit la Bucureşti, unde, datorită sprijinului acordat de celebrul Petrache Poenaru, a primit postul de profesor de desen la Colegiul Sfântul Sava şi comanda pictării noilor steaguri ale armatei, adică ale drapelelor de luptă, cum se numesc azi. Atunci, Lecca, împreună cu pictorii Mişu Popp şi Barbu Stănescu, au format un adevărat triumvirat artistic, care, timp de peste cincisprezece ani, a executat numeroase comenzi de  excepție. Astfel, au fost pictate bisericile: Curtea Veche, Sfânta Ecaterina, Sf. Gheorge-Nou, Răzvan Vodă, Radu Vodă etc din Bucureşti, precum şi alte câteva din ţară. Dar, în paralel cu munca sa la catedră (până în 1859, când a demisionat) şi cu pictarea bisericilor, Constantin Lecca a fost, în deceniul al şaselea al secolului al XIX-lea, principalul furnizor de portrete ale protipendadei bucureştene. În acest sens pot fi amintite: „Portretul lui Vasile Racottă”, „Portretul lui Ion Lecca”, „Portretul lui Barbu Ştirbei”, „Portretul Ecaterinei Manu”, „Portretul polcovnicului Ion Solomon”, „Portretul Cleopatrei Lecca” ş.a.

 

Tot în acea perioadă, el a pictat compoziţiile istorice „Intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în Alba Iulia”, „Împăcarea dintre Bogdan cel Orb şi Radu cel Mare” şi „Panahida de la Războieni”. În martie 1860, Lecca a primit o comandă, de la Eforia Şcoalelor, să picteze portretele câtorva ctitori de biserici: Ionaşcu Cupeţu de la Slatina, Neaga, soţia lui Ionaşcu, Paharnicul Constantin Obedeanu ş.a., portrete memorabile ce se impun atenţiei prin calitatea lor artistică. Dintre portretele care au fost realizate de Constantin Leca în deceniul al şaptelea al secolului al XIX-lea, mai cunoscute sunt: „Portretul domnitorului Al. I. Cuza”, „Portretul lui Petrache Poenaru”, „Portretul Victoriei Lecca” (soţia sa) ş.a., iar dintre compoziţiile sale istorice pot fi amintite: „Dragoş Vodă la vânătoare”, „Descălecarea lui Radu Negru” şi „Bătălia de la Călugăreni”, tablouri ce au fost prezentate la primele expoziţii ale artiştilor în viaţă, din 1868 şi 1870, când au şi fost premiate. Iar anii au trecut.

 

După anul 1870, Constantin Lecca a dispărut, practic, din viaţa artistică românească. Bolnav, el s-a retras cu demnitate în mijlocul numeroasei sale familii. A murit în ziua de 13 octombrie 1887, la Bucureşti şi a fost înmormântat în Cimitirul Bellu. Considerat ca un maestru al picturii româneşti, el a fost creatorul unei opere remarcabile, bogată în conţinut, realistă şi patriotică. Personalitate care a desfăşurat o prodigioasă activitate artistică, editorială şi pedagogică, timp de patru decenii, la jumătatea secolului al XIX-lea, Constantin Lecca a înscris în istoria artei, culturii şi învăţământului românesc, pagini de indiscutabilă referinţă.Vă mulțumesc c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față și că ați putut afla sau v-ați reamintit despre acest mare om! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim miercurea viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!

 

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

 

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Barbu Theodorescu, „Constantin Lecca”, Editura Meridiane, București, 1969

Paul Rezeanu: „Constantin Lecca”, Editura Arcade, București, 2005

http://digitool.dc.bmms.ro:1801/view/action/singleViewer.do?dvs=1567696239965~489&locale=en_US&VIEWER_URL=/view/action/singleViewer.do?&DELIVERY_RULE_ID=10&application=DIGITOOL-3&frameId=1&usePid1=true&usePid2=true

http://www.revistamonumenteloristorice.ro/fisiere/BMI_1972_anulXLI-Nr1-008.pdf

https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/regionale/transilvania/activitatea-pictorului-constantin-lecca-in-scheii-brasovului-i-114516.html

https://g1b2i3.wordpress.com/alexandru-ciucurencu-pictor-roman/constantin-lecca-4-august-1807-13-octombrie-1887-pictor-roman/

http://revistaramuri.ro/index.php?id=257&editie=15&autor=de%20Paul%20REZEANU

”Constantin Lecca, portretist şi autor de frescă monumentală” de Daniela Șontică


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *