Current track

Title

Artist


Prefectul Bacăului cere instalarea separatoarelor de sens pe DN2-E85 (Foto)

#Postat de on mai 26, 2022

Tragediile rutiere de pe DN2-E85-„Șoseaua morții”-, care îndoliază anual zeci de familii, au readus în discuție o problemă mai veche, care ar limita numărul accidentelor de circulație: cea de instalare a separatoarelor de sens.

Lucian Bogdănel, prefectul Bacăului, a avut joi o discuție pe această temă cu Ovidiu Mugurel Laicu, directorul DRDP Iași, în cadrul căreia au fost jalonate câteva dintre „punctele negre” de pe E85, îndeosebi pe sectorul Orbeni – Răcăciuni – Cleja, unde ultimii doi ani au consemnat cele mai terifiante accidente rutiere, soldate cu victime omeneşti care poate n-ar fi pierit dacă drumul ar fi avut prevăzute separatoare de sens.

„Am avansat propunerea către noua conducere a Direcției Regionale de Drumuri şi Poduri ca în cel mai scurt timp posibil să elaboreze o soluție de dispunere de separatoare de sens în zonele cele mai problematice din perspectiva numărului de accidente, aşa cum apar ele consemnate în evidențele IPJ Bacău. Soluția propusă va avea avizul și girul Poliției Rutiere, precum şi al instituțiilor de resort.

Separatoarele de sens nu doar că pot salva vieți, dar se impun cu urgență în condițiile în care traficul rutier pe E85 (DN2) a crescut exponențial odată cu războiul din Ucraina, riscurile la adresa participanților multiplicându-se pe măsura traficului greu în creştere provenit din statul vecin”, a precizat prefectul Bacăului.

 

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *