Current track

Title

Artist


EXCLUSIV (VIDEO): Cum au fost sacrificați șefii din Poliția Bacău și Onești. Șeful Poliției Române a refuzat să trimită la Onești un elicopter cu trupe de asalt SIAS

#Postat de on martie 7, 2021

Dezvăluiri explozive după intervenția de salvare ratată a celor doi ostateci de la Onești și după demiterea șefilor Poliției Județene și a Poliției Onești. Mai mulți polițiști, participanți la această acțiune, au stat de vorbă cu echipa JurnaldeBacău și au povestit, sub protecția anonimatului, filmul acțiunii de la Onești.

Ei sar în apărarea șefilor lor și acuză șeful Poliției Române că a refuzat să trimită la Onești un elicopter cu trupe de asalt de la Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale (SIAS), în condițiile în care în niciun județ din țară nu există această unitate specială de asalt.

„Mai marii Poliției  Române au anunțat încă de a două zi după tragedie, printr-o ieșire publică pripită, că „ar există vinovați la nivelul poliției” antepronunțându-se într-o anchetă care era la început. Reprezentanții Ministerului Public au fost rezervați încă de la început, deși o țară întreagă a văzut procurorul implicat în actul de cercetare a cauzei. 

După anunțul și deciziile pripite ale Ministrului de Interne care a încercat cu disperare să salveze imaginea ministerului, o parte a mediei a deshis focul în plin asupra șefilor din poliția băcăuană, în special asupra adjunctului rămas la comandă, cms. șef Adrian Tuluc, dar și a șefului poliției Onești, cms. șef Cristinel Andrieș. Aceste atacuri au produs pe de o parte un val de acuzații la adresa poliției, iar pe cealaltă parte au generat o nemulțumire generală în rândul polițiștilor, mai ales că de la o zi la altă rezultau date noi despre modul de intervenție” .

Cunoscându-l pe comisarul șef Adrian Tuluc, mulți dintre polițiști au fost sceptici încă de la început și au pus la indoială acuzațiile propriului ministru, dar și ale presei. Asta în condițiile în care Adrian Tuluc era omul care plecase de la talpă și parcursese cu sudoare toate etapele carierei profesionale, de la șef de post până la numărul doi în inspectorat. Potrivit colegilor săi, era omul care nu rata niciodată misiunea, era dependent de adrenalină, iar cei care au lucrat cu el cunoșteau că nu se sfia niciodată să fie în fruntea echipelor operative de acțiune. 

Agresorul, în momentul în care medicii îi acordau primul ajutor

Oamenii îl îndrăgeau, motiv pentru care timp de aproape 15 ani l-au ales președintele organizației profesionale constituită la nivelul județului. Își pierduse sănătatea în urmă cu 11 ani, învinsese cancerul, iar în urmă cu trei ani a suferit un infarct și i s-a implantat stimulator cardiac. Chiar și așa, cei din jurul său afirmau că era conectat non-stop la evenimente și era angrenat permanent, inclusiv în puținele zile de concediu pe care și le lua. Și despre comisarul șef Andrieș se spuneau lucruri la fel de bune. Ofițer de carieră, a lucrat doar la Poliția Onești, dedicat și disponibil până peste cap, cunoștea tot mediul infracțional.

Arma crimei

Surse apropiate anchetei susțin că în ziua tragediei Andrieș l-ar fi contactat pe Tuluc, solicitându-i forțe în sprijin într-o situație cu care nu se mai confruntase și pe care încercase s-o gestioneze timp de aproape trei sferturi de oră prin intermediul unui adjunct cu ceva experientă și care cunoștea agresorul, fiindu-i vecin.

Colierul din plastic cu care a fost legat unul dintre muncitorii uciși

Tuluc a anunțat imediat conducerea IGPR, a solicitat sprijinul Jandarmeriei și a anunțat primul procuror al județului. A alarmat grupa SAS și negociatorul, pe care a trimis-o la Onești și care a ajuns într-un timp relativ scurt, ținând cont de faptul că negociatorul se afla în ziua liberă, iar distanță dintre Bacău și Onești și traversarea celor două municipii în condiții de trafic zilnic nu se poate face în mai puțin de o oră.

Ușa apartamentului, după ce a fost spartă de „mascați”

Competența exclusivă de acțiune în astfel de situații este a SIAS București

Potrivit polițiștilor din dispozitiv,  Tuluc a trimis la fața locului și o echipă de elită, colectivul din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cea care lucrase la cazul criminalului care împușcase anul trecut cu sânge rece un tanăr pe casă scării în Bacău și care avea în spate și multe dosare grele rezolvate.

Ulterior, la fața locului a mai fost trimisă o a două echipă SAS. Tuluc a raportat în permanență situația mai marilor poliției române și ai ministerului, rămânând conform indicațiilor să coordoneze celula de criză înfiintață la nivelul  inspectoratului. La fața locului acționau forțe suficiente, iar acțiunea de acolo era gestionată în mod direct de șeful poliției Onești, de șeful SAS și de negociator. Tot acolo se afla și un procuror. pe care l-a văzut toată lumea, spun polițiștii.

Exact că într-o operație dificilă, intervenția este făcută de chirurg și șeful de secție uneori. Managerul spitalulului care asigură logistica nu participă deoarece mai mult ar încurcă. La fel și în cazul lui Tuluc, prezența să era inoportună, putând complică lucrurile întrucât persoană implicată își manifestase public nemulțumirea față de conducerea inspectoratului.

Până aici lucrurile sunt cunoscute oarecum. Ce nu se spune public și stârnește nemulțumirea polițiștilor e faptul că după tragedia de la Caracal, în 2020, IGPR a emis o procedură care stabilea competență exclusivă de acțiune în astfel de situații a SIAS București. Procedura a fost inițiată însuși de chestorul Alexandru Scurtu, unul  din cei sosiți în echipa de control, paradoxal să-și verifice practic propria neputința.

 Atât Tuluc, cât și Andrieș, dar și șeful SAS Bacău, aproape că au implorat venirea trupelor SIAS

La un moment dat șeful SAS Bacău anunțase că urma să sosească un elicopter cu trupele SIAS, iar cei de la fața locului au răsuflat ușurați, cunoscând că asemenea operațiune-transportul cu elicopterul de la București la Bacău- poate dura 40 minute. Marea dezamăgire în rândul polițiștilor de la fața locului avea să se producă cu 20 de minute înaintea tragediei, când Andrieș a anunțat cu o voce stinsă că SIAS-ul nu va mai ajunge și va trebui să se descurce singuri. Unul dintre ofițerii de acolo ar fi afirmat după incident că în momentul în care Tuluc, împins drept carne de tun de la Bacău, a intrat în apartanentul groazei în care se mai afla în resuscitare una dintre victime, a afirmat cu lacrimi în ochi către Andrieș: „Eram sigur că aștia (SIAS) nu vor veni”

Cei de la București, puși în față faptului împlinit, au anticipat de îndată amploarea scandalului mediatic și s-au grăbit să caute țapi ispășitori locali și să arunce vinovăția în spatele unor oficiali locali. Asta pentru că în situația în care fenomenul va fi înțeles, cel mai probabil ministrul de interne va trebui să demisioneze. Polițiștii băcăuani mai spun că șefii poliției române se află de peste un an pe terenuri mișcătoare, toți fiind împuterniciți pe funcții în lipsa organizării unor concursuri în MAI suspendate din timpul ministrului Vela.

Directorul SIAS ajuns la Bacău și care ar fi trebuit să fie responsabilul de intervenția rapidă s-a grăbit să intervină la un post de televiziune să abată atenția în mod viclean  de la un detaliu atât de important -competență exclusivă a SIAS în realizarea intervenției de la Onești. Surse judiciare din Bacău afirmă însă că procurorii din Bacău s-au sesizat de această  mârșăvie și au deschis în mare taină o anchetă.   Rămâne de văzut dacă Carla Petraru-procuror general al PCA Bacău aflată pe finalul celui de-al doilea mandat își merită numele de „Doamna de fier al justiției băcăuane”.

Orice tehnică utilizată era riscantă

Discuția purtată cu un fost șef SAS despre posibilitatea de intervenție pe plan local a evidențiat că orice tehnică utilizată era fie riscantă fie imposibil de realizat.

1.Negocierea reușită.

Negociatorul, un agent cu o pregătire sumară, cu două cursuri de două zile, aproape că părea depășit în față unei situații inedite în care agresorul avansa cereri și revendicării imposibil de indplinit!

2.Împușcarea agresorului.

Imposibil de realizat în condiții improprii de tragere, dar cel mai important e că niciun polițist nu-și asumă acest lucru, existând posibillitatea victimelor colaterale, dar și a unor posibile acuzații ulterioare din partea procurorilor, precum și oprobiul  public în solidarizarea cu victima -un „bătrânel care putea fi lămurit pe calea negocierii”.

 3.Acțiunea în rapel

Imposibil de realizat-Membrii echipei SAS Bacău nu erau specializați în astfel de intervenții.

4.Pătrunderea în forță

Nimeni nu garanta că în momentul primului ciocan în ușă agresorul nu ar fi procedat la fel și polițiștii puteau fi acuzați de o intervenție neinspirată.

Rămâne de văzut cum oficialii MAI vor trata pe viitor astfel de situații și cum vor corela procedurile de sistem și vor modifică legislația în scopul realizării unor intervenții care să poată salva vieți.

De asemnarea, rămâne de văzut dacă cei doi șefi aduși de prin alte județe și care folosesc GPS-ul pentru a ajunge la IPJ Bacău vor stăpâni situația operativă așa cum Oprișan și Tuluc au făcut-o în ultimii ani.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *