Current track

Title

Artist


Coordonatorul centrului de vaccinare anti-Covid de la Spitalul Rădăuți, amendat de DSP Suceava

#Postat de on ianuarie 28, 2021

Directorul medical al Spitalului Municipal Rădăuți, dr. Andrei Manta, care este coordonatorul centrului de vaccinare împotriva Covid-19 organizat la acest spital, a fost amendat de Direcția de Sănătate Publică Suceava cu 5.000 de lei. Sanțiunea ar fi venit în urma unul control efectuat în urma unei reclamații făcute la Ministerul Sănătății. O verificare a concordanței între persoanele programate prin intermediul platformei dedicate și vaccinările efective ar fi arătat că la Spitalul Rădăuți ar fi fost vaccinate circa 500 de persoane sub 65 de ani, scrie Monitorul de Suceava.

Managerul Spitalului Municipal Rădăuți, Traian Andronachi, a declarat a declarat că responsabilitatea centrului de vaccinare este a directorului de îngrijiri medicale, numit prin dispoziția primarului, în calitate de organizator, și a directorului medical, în calitate de coordonator –  potrivit News Bucovina.

Traian Andronachi a explicat că, din câte a înțeles, pentru că nu a fost informat oficial întrucât controlul nu vizează activitatea spitalului, ci doar a persoanelor care activează în centrul de vaccinare, verificările au la bază o solicitare a Ministerului Sănătății la nivel național în centrele de vaccinare, pentru a se vedea de ce în platforma informatică de vaccinare există neconcordanțe între persoanele care au drept de vaccinare și cele care sunt comunicate ca fiind vaccinate.

Referitor la cele circa 500 de persoane sub 65 de ani vaccinate, managerul Andronachi a afirmat că Spitalul Rădăuți are 600 de angajați, în mod evident toți sub 65 de ani. De altfel, una dintre persoanele verificate s-a dovedit a fi angajat în vârstă de 25 de ani care nu a putut fi vaccinat în prima etapă deoarece era în convalescenţă. Prin urmare, Traian Andronachi consideră o ipoteză plauzibilă că, în realitate, ar fi vorba în marea majoritate a cazurilor despre cadre medicale, deși spitalul a transmis încă de anul trecut numele salariaților care doresc să fie vaccinați și ar fi trebuit să fie în evidența autorităților sanitare.

Doctorul Andrei Manta a anunţat că își va exprima punctul de vedere față de cele întâmplate în cursul acestei zile. 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *