28 de percheziţii în această dimineaţă, în judeţul Suceava, într-un dosar de contrabandă cu ţigări. Şapte poliţişti ar fi implicaţi (foto/video)
#Postat de Liliana Mihaila on noiembrie 26, 2020
Poliţiştii efectuează, joi, sub coordonarea DIICOT, 28 de percheziţii în judeţul Suceava la locuinţele unor persoane bănuite de contrabandă cu ţigări, 18 dintre acestea urmând să fie duse la audieri.
„Din cercetări a reieşit că, în perioada 2019 şi până în prezent, o grupare infracţională specializată în contrabandă calificată ar fi introdus în mod ilegal, pe teritoriul României, aproximativ 11.000.000 de ţigarete provenite din contrabandă, pe care ulterior le-ar fi comercializat pe piaţa internă. Prejudiciul este estimat la peste 1,6 milioane de euro”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Potrivit anchetatorilor, ţigaretele ar fi fost aduse în ţară pe la „frontiera verde” cu Republica Ucraina, prin locuri stabilite anterior situate în judeţul Suceava, beneficiind şi de sprijinul a şapte poliţişti de frontieră de la Brodina, cooptaţi în activitatea infracţională. „Aceștia ar fi avut rolul de a le furniza liderilor grupării informații cu privire la dispunerea patrulelor pe sectoarele de frontieră și la intervalele orare în care sunt executate misiunile pe fiecare segment de frontieră în parte, eliberând astfel culoarele de graniță pretabile pentru introducerea în țară și preluarea țigaretelor de contrabandă”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Acţiunea este desfăşurată de poliţişti de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, iar suportul de specialitate este asigurat de Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. La operaţiune participă poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Suceava, Neamţ, Bacău şi luptători de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, precum şi specialişti ai Direcţiei Generale a Vămilor, dar şi ai Poliţiei de Frontieră.


Jurnal FM 