Ne puteti urmări și pe:

18 iulie 1976. În urmă cu exact 44 de ani, o așchie de fată, de doar 13 ani și jumătate, din Onești, ateriza perfect, de șapte ori, la mii de kilometri de casă. Și reușea să uimească lumea sportului cu o performanţă greu de egalat: nota 10 „absolut” la Jocurilor Olimpice de Vară de la Montreal. Orașul canadian a fost, pentru șapte momente bine înfipte în timp, primul loc din lume în care 10 a fost egal cu 1 la Jocurile Olimpice.

 Și va rămâne mereu așa. De atunci, pentru o lume întreagă, Nadia Comăneci este simbolul perfecţiunii. Gimnasta din Oneşti a intrat în istoria Jocurilor Olimpice ca prima sportivă de 10. Românca a dat peste cap până şi computerul, care nu era programat să afişeze nota maximă. Nadia Comăneci obţinea, la această ediţie a Jocurilor Olimpice, de şapte ori scorul perfect, câştigând trei medalii de aur (la individual compus, bârnă și paralele), o medalie de argint (echipă compus) și una de bronz (sol). De atunci, gimnasta din Oneşti a intrat în istorie drept prima sportivă cu un exerciţiu perfect. Tot atunci, fata născută la Onești obliga, practic, zeci de mii de proaspete familii ale vremii să-și boteze fiicele cu prenumele ei.

Nadia a început să practice gimnastica la vârsta de 6 ani, la Oneşti. Cu ajutorul antrenorilor şi datorită talentului său înnăscut, cu graţie, acurateţe şi îndrăzneală, Nadia avea să dărâme toate barierele în gimnastică şi să cucerească o lume întreagă. La Olimpiada de Vară din 1976, cu şapte note de 10 şi cinci medalii olimpice – trei de aur, una de argint şi una de bronz – Nadia a intrat în istorie.

Canadienii, gazdele competiţiei, i-au spus „Zeiţa de la Montreal”. Iar americanii au aplaudat-o la scenă deschisă.

Într-un interviu la TVR, regretatul Cristian Ţopescu îşi aminteşte cum Nadia a învins până şi computerul olimpic: „În momentul în care a apărut 1.00, toţi comentatorii erau uimiţi, nu înţelegeau ce se întâmplă, se uitau unii la alții, până când crainicul arenei de la Montreal a anunţat în limba franceză că nota este 10. În acel moment, au izbucnit uralele şi comentatorii şi-au dat seama că sunt martorii celei mai mari performanţe din istoria gimnasticii feminine mondiale”.

„Ca să concurezi într-o formă absolut perfectă şi să nu te doară ceva nu ştiu dacă există”, spune Nadia Comăneci.

La Olimpiada de la Moscova, Nadia a obţinut alte patru medalii: două de aur şi două de argint. Unul dintre momente a fost umbrit de aranjamente de culise.

“Acolo, la bârnă, la capătul unei ezitări, Nadia Comăneci a fost depunctată de arbitri în asememea hal, dacă pot spune, încât  a pierdut locul întâi în concursul individual compus în favoarea gimnastei sovietice Elena Davîdova”, îşi amintea comentatorul sportiv Cristian Ţopescu.

Antrenorul oneștean Gheorghe Gorgoi spune că Nadia i-a fost ca o fiică. A pregătit-o  pentru Olimpiada de la Moscova şi pentru Universiada de la Bucureşti, după ce între gimnastă şi antrenorul Béla Károlyi au apărut disensiuni.

“Nadia Comăneci a fost un fenomen natural. Eu am fost un fel de tată. Eu am făcut-o pe Nadia să citească prima carte, „La Medeleni”, de Ionel Teodoreanu. Eu am fost omul care a dus-o pe Nadia prima dată la teatru”, mărturiseşte Gheorghe Gorgoi, fost antrenor la Oneşti.

Nadia Comăneci mai are o performanţă neegalată până în prezent: este singura gimnastă de pe bătrânul continent care a intrat definitiv în posesia Cupei, după trei victorii consecutive la Campionatele Europene.

“Pentru mine acest trofeu este mai important decât Olimpiada de la Montreal, ca performanţă, deoarece ca să câștigi acest trofeu trebuie să fii cel mai bun timp de 6 ani de zile”, spune Nadia Comăneci.

Nadia s-a retras cu un palmares de 25 de medalii obţinute la Jocuri Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene. Dar gimnasta de 10 avea să ducă o viaţă departe de a fi perfectă, într-un regim totalitar.

Cu mai puţin de o lună până la Revoluţia din ’89, Nadia a fugit din ţară şi s-a stabilit în America. În România este implicată în mai multe proiecte caritabile.

Comentariul lui Cristian Țopescu

Puțini își mai amintesc însă că ambele momente au fost comentate de Cristian Țopescu.

„Este un adevarat miracol de control al nervilor și al mușchilor. A cincea notă de 10 pentru Nadia Comăneci la Montreal”, a exclamat Cristian Țopescu după exercițiul la bârnă al Nadiei Comăneci.

„Publicul oftează la fiecare element de mare dificultate al Nadiei Comăneci. Auziți cum vibrează sala. Flash-urile clipesc neîncetat și Nadia iese și stă. Foarte bună aterizarea. Excepțional exercițiul Nadiei Comăneci. Parcă niciodată inimile noastre nu au vibrat cu atâta emoție ca în fața acestei prodigioase demonstrații de artă a unei fetițe de 14 ani. Nadia Comăneci, un nume familiar nu doar iubitorilor de sport din România, ci și celor din întreaga lume. 10. A treia notă de 10 la paralele pentru Nadia Comăneci. Fantastic”, a spus Cristian Țopescu.

Sursa: gettyimages, mirceamester.ro, stiritvr.ro, Nadia Comaneci/facebook

Ne puteti urmări și pe: