Ne puteti urmări și pe:

 

Un accident rutier grav s-a petrecut luni seara la ieșirea din Gura Humorului, spre orașul Frasin. O maşină de teren a intrat în coliziune cu un alt autoturism, iar în urma impactului un bărbat şi-a pierdut viaţa. În cele două maşini se aflau patru persoane.

Accidentul s-a produs în jurul orei 22.00 în zona benzinăriei Socar, pe DN 17. Un bărbat aflat în autoturismul de teren a fost proiectat în afara vehiculului şi a suferit leziuni grave în urma impactului cu partea carosabilă. La locul accidentului au ajuns un echipaj de descarcerare și unul al ambulanței, care din păcate nu au mai putut să-l resusciteze pe rănit.

Celelalte trei persoane erau în stare bună și nu au necesitat îngrijiri medicale. Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili modul în care a avut loc accidentul și cine se face vinovat de producerea lui, în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă”.

Ne puteti urmări și pe: