Current track

Title

Artist


Primarul Rădăuţilor, nemulţumit că noile cazuri de Covid nu au fost internate la Suceava

#Postat de on mai 4, 2020

 

Primarul municipiului Rădăuți, Nistor Tătar, s-a declarat nemulţumit de faptul că bătrânii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice depistaţi pozitiv la Covid-19 nu au fost internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Edilul a relatat că a aflat duminică dimineaţa, de la Direcţia de Sănătate Publică Suceava, despre vârstnicii bolnavi, moment în care a aplicat protocolul în astfel de situații, adică a sunat la 112.

Primarul Nistor Tătar susține că bolnavii au fost preluați de o ambulanță de la ISU Suceava și au fost transportați la Spitalul Județean de urgenţă, însă nu au fost internați acolo, fiind întorși la Rădăuți „fără nici o explicație”.

„Pe doi dintre ei i-am internat duminică la Spitalul Municipal Rădăuți, unde am găsit două locuri disponibile, iar pe ceilalți i-am izolat în căminul de bătrâni. Cei șase sunt internați acum și ei la Spitalul Municipal Rădăuți. Sunt revoltat de atitudinea celor de la Spitalul Județean, care văd că nu funcționează corespunzător. Fără nici o explicație nu ne-au primit bolnavii de Covid, în condițiile în care în ultima vreme ne tot trimit pacienți cu alte probleme decât cele legate de coronavirus. Nu este în regulă”, a spus Tătar.

Edilul a adăugat că starea bătrânilor este stabilă, precizând că s-au infectat cel mai probabil de la alți doi beneficiari ai Căminului, care au ieșit de trei ori pe săptămână pentru a face dializă.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *