Melodia curentă

Titlu

Artist


Militarii se pregătesc să plece de la conducerea Spitalului Judeţean

Scris de pe aprilie 29, 2020

 

În această dimineaţă, la Palatul Administrativ Suceava a avut loc o şedinţă operativă la care au participat autorităţile judeţene, conducerea militară a Spitalului Judeţean de Urgenţă, precum şi noua echipă de management a unităţii spitaliceşti. De la 1 mai, militarii vor pleca de la conducerea spitalului, care va fi preluată de medicii Anatolii Buzdugan şi Valeriu Gavrilovici. În cadrul reuniunii a fost prezentată situația existentă în acest moment la nivelul Spitalului Județean de Urgență şi s-a stabilit strategia pentru asigurarea continuității de acțiune. Secretarul de stat Ionel Oprea, coordonatorul de până acum a activităţii Spitalului Judeţean, a anunțat că aproximativ 1.000 de angajați din rândul personalului medical sunt testați negativ la Coid.19 şi pot reveni la lucru. În acest moment, unitatea medicală este la 66% din capacitatea medicală din punct de vedere al resursei umane.

Echipa de conducere medicală militară a prezentat necesitățile imediate identificate la nivelul Spitalului Judeţean Suceava. Împreună cu noua conducere a spitalului şi Gheorghe Flutur -președintele Consiliului Județean s-a stabilit un plan etapizat pentru atingerea obiectivelor propuse, în forma unui Decalog al priorităților:

  1. Salvarea de vieți, exprimând întregul sprijin al Consiliului Judeţean pentru aplicarea tuturor măsurilor necesare atingerii acestui scop.
  2. Înființarea unui laborator propriu al  Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, dotat și utilat la cele mai înalte standarde, care să fie capabil să realizeze imediat analizele uzuale.
  3. Dezvoltarea sistemului informatic și protecția împotriva atacurilor, având în vedere că acesta stochează date medicale personale ale pacienților dar și pentru acuratețea raportărilor efectuate.
  4. Asigurarea unei gestiuni integrate în farmacia proprie a unității medicale, prin introducerea nu numai a medicamentelor necesare, dar și a echipamentelor și materialelor de protecție pentru a se preveni eventuale disfuncționalități în evidența și utilizarea acestora.
  5. Cooptarea unui medic epidemiolog care să asigure, să monitorizeze și să dezvolte circuitele epidemiologice ale Spitalului Județean de Urgență, prin demersuri realizate către toate autoritățile competente, inclusiv prin solicitarea sprijinului autorităților universitare.
  6. Construirea filtrelor de acces și păstrarea funcționalității lor
  7. Dotarea centrului de hematologie pentru a putea oferi protecție, având în vedere că Suceava este un generator de anticorpi de plasmă
  8. Punerea în aplicare a Planului de reacție și a Planului de monitorizare, documente de bază pentru o bună gestionare a situației de criză.
  9. Managementul resursei umane. Stabilirea unei relații cu salariații bazate pe respect reciproc, loialitate și transparență. Implementarea principiilor de management prin cooptarea și cointeresarea angajaților, prin respectarea opiniilor obiective și încurajarea inițiativelor.
  10. O comunicare internă și externă eficientă și benefică. Președintele Consiliului Județean a solicitat noii conduceri interimare să informeze imediat atât Consiliul de Administrație al spitalului, cât și Consiliul Județean, asupra problemelor cu care se confruntă, pentru a putea oferi imediat sprijinul necesar. De asemenea a insistat asupra unei comunicări externe transparentă și obiectivă, pentru ca cetățenii să fie informați corect, să cunoască modul în care sunt asigurate serviciile medicale de către unitatea medicală dar și pentru a se evita dezinformarea și propagarea unor știri nereale.

La finalul ședinței, echipa de medici militari a transmis cetățenilor Sucevei admirația pentru modul în care au acționat în toată această perioadă de carantinare, respectând restricțiile impuse, prin conduita lor contribuind la efortul comun.

Dr. Anatolii Buzdugan – noul manager interimar și dr. Valeriu Gavrilovici – noul director medical au precizat că, deși nu au experiență în managementul unei unități medicale, conștientizează greutatea votului primit și vor face tot posibilul să facă față acestei provocări.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *