Current track

Title

Artist


1 martie – „Ziua automobiliştilor militari din Armata României”
de Nicolae Uszkai, Brașov

#Postat de on martie 1, 2020

1 martie – „Ziua automobiliştilor militari din Armata României”. La 1 martie 1917, a fost înfiinţat în Moldova (în cadrul procesului de reorganizare a armatei române, refugiate) Regimentul de Tracţiune Automobilă, înfiinţare consfinţită prin Înaltul Decret nr. 245 din 22 martie 1917. Acest moment marchează apariţia armei Auto în cadrul organismului militar românesc.

Stimpex Dracon armored vehicle. BSDA 2018

Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_equipment_of_the_Romanian_Armed_Forces#/media/File:Stimpex_Dracon.jpg

      Regimentul nou-înfiinţat înlocuia Compania de Automobile a Armatei, creată prin Decizia Ministerială nr. 304 din 11 august 1915. Prin Decizia Ministerială nr.520 din 27 martie 1917, se prevedea ca Regimentul de Tracţiune Automobilă să fie structurat, pentru partea activă, pe trei batalioane.Aceste trei batalioane erau„de automobile, autocamioane, autocamionete şi alte asemenea”,iar în compunerea regimentului mai intrau şi companii de motomitraliere, grupuri de autotunuri şi automitraliere. partea sedentară se stipula înfiinţarea unui batalion de depozit şi a unei şcoli de şoferi. Dificultăţile începutului de drum (înzestrarea sub necesităţi cu mijloace auto, ca număr şi putere, traseele lungi şi drumurile desfundate), dificultăţi agravate şi de condiţiile dramatice ale războiului, nu i-au împiedicat pe automobiliştii militari, alături de ceilalţi ostaşi ai Armatei României, să-şi îndeplinească datoria faţă de ţară în timpul Războiului de Întregire.

     În deceniile următoare, creşterea gradului de motorizare şi mecanizare a armatei a constituit unul dintre obiectivele de primă importanţă al factorilor de decizie din cadrul organismului militar românesc, automobiliştii militari contribuind, de-a lungul timpului, la îndeplinirea cu succes a misiunilor încredinţate.

    Astăzi, unul dintre obiectivele propuse, pe termen mediu și lung, se referă la continuarea acțiunilor de creștere a nivelului de dotare cu tehnică și echipamente militare, prin achiziția de autocamioane și autocisterne, dar și platforme multifuncționale de transport. Toate acestea, alături de autovehicule de teren blindate și neblindate vor asigura îndeplinirea în condiții foarte bune, a sarcinilor și misiunilor la nivelul standardelor naționale și cerințelor de interoperabilitate NATO.Dar tehnica nu înseamnă totul în îndeplinirea unei misiuni.La fel de important este şi factorul uman – şoferul, militar sau civil – care îşi face datoria, ziua sau noaptea, indiferent de starea vremii.

La mulţi ani tuturor automobiliştilor militari!…

Surse:

https://www.mapn.ro/zilele_armelor/

http://presamil.ro/centenarul-automobilistilor-militari/

http://rft.forter.ro/tags/ziua-automobilistilor-militari

http://rft.forter.ro/tags/ziua-automobilistilor-militari

http://www.resboiu.ro/ziua-automobilistilor-militari-si-a-fortelor-pentru-operatii-speciale/