Vasile Voiculescu, medic, poet, prozator și dramaturg român

Vasile Voiculescu (n. 27 noiembrie 1884, Pârscov, județul Buzău – d. 26 aprilie 1963, București) a fost medic, poet, prozator și dramaturg român, membru titular al Academiei de Științe din România și, post-mortem, al Academiei Române. A fost deținut politic în regimul comunist.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Voiculescu#/media/Fișier:Vasile_Voiculescu.jpg

Născut în comuna Pârscov, Buzău, cu numele Vasile Costache Voicu, a fost fiul lui Costache Voicu. Data oficială a nașterii este 27 noiembrie 1884, însă surorile sale susțineau că s-a născut în noaptea de 12 spre 13 octombrie. A urmat clasele primare în satul Pleșcoi, apoi cursurile liceale la Liceul „A.T. Laurian” din Buzău și Liceul „Gheorghe Lazăr” din București, unde i-a avut colegi pe Ciprian Porumbescu, Urmuz și pictorul Nicolae Constantinescu, alături de care a înființat societatea literară „Cap de rață”.

În 1902 a început studiile universitare la Facultatea de Litere și Filosofie, dar după un an a optat pentru Facultatea de Medicină din București, pe care a absolvit-o în 1910, obținând titlul de doctor în medicină. În aceeași perioadă s-a căsătorit cu Maria Mittescu, o tânără din satul natal, studentă la medicină, căreia i-a dedicat poezii și scrisori.

În timpul Primului Război Mondial a fost medic militar la Bârlad și a participat la serile culturale organizate de Alexandru Vlahuță. A debutat în 1912 în revista Convorbiri literare, iar în 1916 și-a publicat primul volum de poezii, Poezii, și a început colaborarea cu revista Flacăra, la recomandarea lui Alexandru Macedonski.

Opera sa literară se încadrează în curentul tradiționalist interbelic, cu influențe din poezia gândiristă. A fost influențat de Vasile Alecsandri, George Coșbuc și Alexandru Vlahuță. Temele sale preferate au fost cele religioase: nașterea, vizita Magilor și moartea Mântuitorului.

Voiculescu a fost distins cu numeroase premii, printre care:

• Premiul Național pentru Poezie (1914)
• Premiul Societății Scriitorilor Români pentru volumul Poeme cu îngeri
• Premiul pentru literatură al Editurii Fundațiilor Regale (1939)

A devenit membru titular al Academiei de Științe din România în 1935. În 1993, a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.

După instaurarea regimului comunist, din cauza convingerilor sale democratice și a refuzului de a colabora cu autoritățile, i s-a interzis să publice. În 1958, la vârsta de 74 de ani, a fost arestat și condamnat pe nedrept la patru ani de detenție. În închisoare s-a îmbolnăvit grav și a murit, în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, din cauza unui cancer netratat.

După moartea sa, opera sa a cunoscut o nouă recunoaștere:

• În 1964 a fost publicat volumul Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, în traducere imaginară de V. Voiculescu
• În 1970 a apărut romanul Zahei Orbul, cu o prefață de Mircea Tomuș
• Povestirile scrise începând cu 1946 au fost publicate postum, în două volume: Capul de zimbru și Ultimul Berevoi.