Current track

Title

Artist


Un autoturism a fost lovit de tren la o trecere la nivel cu calea ferată (foto-video)

#Postat de on decembrie 8, 2023

Un autoturism a fost lovit de tren la o trecere la nivel cu calea ferată – Detașamentul de pompieri Bârlad intervine cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD tip B2 (echipaj de prim ajutor), pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor unui accident feroviar produs la o trecere la nivel cu calea ferată, între localitățile Grivița și Bălăbănești (DN24 D).

VIDEO

În accident a fost implicat un tren de călători și un autoturism, în cele două mijloace de transport aflându-se 43 de persoane (39 de călători, un conductor, un controlor, în tren, precum și două persoane în autovehicul).

La fața locului a intervenit și o ambulanță tip C aparținând SAJ Vaslui.


La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism avariat (autoturismul a fost târât pe calea ferată cel puțin 150 metri, după care a lovit un parapet) și două persoane autoevacuate din autovehicul.

Un autoturism a fost lovit de tren la o trecere la nivel cu calea ferată

Un autoturism a fost lovit de tren la o trecere la nivel cu calea ferată

Persoanele aflate în autovehicul au fost evaluate, au primit primul ajutor, dar au refuzat transportul la o unitate medicală. Persoanele aflate din tren au fost evaluate, dar nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Cercetările privind circumstanțele producerii acestui accident feroviar sunt efectuate de polițiști.

Sursa: Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Podul Înalt Vaslui/8 decembrie 2023


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *