Ștefan Cazimir, critic și istoric literar român de origine evreiască

Ștefan Cazimir (n. 10 noiembrie 1932, Iași – d. 5 august 2021, București) a fost un reputat critic și istoric literar român de origine evreiască, profesor de literatură română contemporană și supraviețuitor al pogromului de la Iași. A activat ca profesor la Facultatea de Litere a Universității din București până în 2002 și a devenit doctor în filologie română în 1976, cu o teză despre comicul în opera lui Caragiale, fiind recunoscut ca unul dintre cei mai de seamă specialiști în opera acestui autor. A debutat literar cu versuri în Ziarul copiilor în 1943 și a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Cazimir#/media/Fi%C8%99ier:Virgil_Tatomir_al%C4%83turi_de_Prof.dr.%C8%98tefan_Cazimir.jpg

Opere literare

Printre lucrările sale literare remarcabile se numără:

• Pionierii romanului românesc (1962)
• Caragiale – universul comic (1967)
• Tensiunea lirică (1971)
• Stelele cardinale (1975)
• Nu numai Caragiale (1984)
• Alfabetul de tranziție (1986, ediția a doua în 2006)
• Caragiale față cu Kitschul (1988, 2012)
• Râsete în Parlament (1993)
• Caragiale e cu noi! (1997)
• Honeste scribere (2000)

Activitate politică

În plan politic, Ștefan Cazimir a fondat Partidul Liber Schimbist, inspirat de piesa O scrisoare pierdută de Ion Luca Caragiale și de personajul Cațavencu, adept al „liber schimbismului.” Partidul a funcționat până în 1996, când noile reglementări privind numărul minim de membri au dus la dizolvarea sa. Cazimir a fost ales deputat pe listele acestui partid și ulterior, după fuziunea cu Partidul Social Democrat, și-a continuat activitatea parlamentară ca deputat al PSD în legislaturile 1992-1996 și 2000-2004. În Parlament, a fost membru al Comisiei Juridice și a făcut parte din mai multe grupuri parlamentare de prietenie, colaborând îndeaproape cu reprezentanți ai statelor Israel, Belgia, Coreea de Sud, China, Vietnam și Cehia, printre altele.