Obiectiv turistic: Mănăstirea Răchitoasa

Despre minunea din 20 martie 1856, când o lumânare s-a aprins singură în mijlocul bisericii, sub privirile uluite ale călugărilor și a celor prezenți, vorbesc și acum țăranii de pe valea Zeletinului. O întâmplare nemaivăzută, o poveste care învăluie și acum Mănăstirea de la Răchitoasa. Însă, așezământul religios din partea de est al județului Bacău, astăzi monument istoric, are și o istorie la fel de interesantă ca minunea de acum mai bine de un veac și jumătate. 

Astfel, la sfârşitul veacului al XVII-lea, marele clucer Ianaki a făcut la Rachitoasa o bisericuţă mică, din lemn de stejar. Pe locul unde se află altarul acesteia s-a ridicat o cruce. Acum bisericuţa a fost mutată pe dealul din faţa actualei biserici şi serveşte drept biserică a cimitirului sătesc. În anul 1697, marele spătar Ilie Ianaki şi cu soţia sa Theofana, fiica voievodului Mihai Racoviţâ, au zidit actuala mănăstire şi au înzestrat-o cu moşii. În 1729 mănăstirea este închinată mănăstirii greceşti Vatopedu de la Muntele Athos.

Biserica mănăstirii este grav afectată de cutremurul din 1739 şi va fi renovată de mai multe ori. În secolul al XIX-lea, mănăstirea este transformată în penitenciar, după ce domnitorul Alexandru Ioan Cuza a secularizat averile mănăstireşti. Ca o ironie a sorţii, el însuşi va fi închis aici. După venirea comuniştilor la putere, mănăstirea a fost transformată în cămin de bătrâni. Din 1993, mănăstirea a fost redeschisă ca aşezământ monahal de călugăriţe.
În vederea introducerii acestei mănăstiri in circuitul turistic, aceasta a fost restaurată în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri europene, la care a controbuit și Consiliul Județean Bacău, lucrările fiind finalizate în anul 2015.